Potrivit rezultatelor oficiale, 50,14% din populaţie s-a pronunţat în
favoarea legii ce introduce documentul cu cip, cu 5.505 cetăţeni mai
mulţi decât cei care au votat împotrivă.
Elveţia are la
dispoziţie până la 1 martie 2010 pentru a trece la noile paşapoarte şi
a se conforma acordurilor Schengen, spaţiu de 25 de ţări în interiorul
căruia sunt abolite controalele de identitate.
Elveţienii nu erau prea încântaţi de perspectiva paşaportului
biometric, aşa cum dovedeşte rezultatul foarte strâns, dar până la urmă
au fost mai numeroşi cei care au optat pentru a putea continua să
călătorească liber, inclusiv în Statele Unite.
Stânga elveţiană, dar şi extrema-dreaptă nu doreau ca toate datele din
paşaport să fie înscrise într-un registru central.
Elveţienii aprobă introducerea paşaportului biometric, prevăzută de acordurile Schengen
Duminica, 17 Mai 2009 18:00
Ultimul update: 18 Mai 2009 03:07
Ultimul update: 18 Mai 2009 03:07
| Vot: |
0
|
726 vizualizari, 2 comentarii, 0 voturi
Taguri: aprobare, biometric, Elveţia, paşaport, referendum, Schengen,
Elveţienii au aprobat la limită duminică, prin referendum, introducerea paşapoartele biometrice, cerută de acordurile Schengen privind libera circulaţie, la care această ţară a aderat în decembrie, relatează AFP.
Taguri: aprobare, biometric, Elveţia, paşaport, referendum, Schengen,
| Foto (1) | |
Vrei sa-ti exersezi abilitatile de sef de campanie? Joaca-te si tu pe http://presedintelemeu.realitatea.net
Pe aceeasi tema
- Românii nu mai au nevoie de vize pentru concedii în şase ţări insulare
Joi, 11 Iunie 2009 12:08 - Bruxelles-ul se gândeşte la o viză unică pentru intrarea în UE
Miercuri, 10 Iunie 2009 17:15 - Paşapoartele biometrice vor putea fi eliberate în toată ţara doar din noiembrie
Marti, 09 Iunie 2009 18:54 - De luni, românii pot călători în Elveţia doar cu cartea de identitate
Duminica, 31 Mai 2009 13:33 - Trei sute de braşoveni au protestat faţă de introducerea paşapoartelor biometrice
Luni, 25 Mai 2009 21:04 - Deputaţii au început să discute ordonanţa paşapoartelor biometrice
Joi, 30 Aprilie 2009 01:06 - Aeroporturile elveţiene au intrat duminică în zona Schengen
Sambata, 28 Martie 2009 12:43 - Apocalipsa după români: Protest faţă de paşapoartele biometrice
Duminica, 01 Februarie 2009 12:06 - FBI va realiza, în zece ani, cea mai mare bază de date biometrice
Sambata, 22 Decembrie 2007 08:53
Comentariile cititorilor
2. robert
Duminica, 17 Mai 2009 20:12
| Raspunde la comentariu


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Mii de curioşi admiră piesele de domino de la Berlin
Sambata, 07 Noiembrie 2009 17:15Cele 1.000 de piese gigantice de domino, construite din polistiren, urmează să fie dărâmate luni seara pentru a simboliza căderea Zidului Berlinului.
Mihail Kalaşnikov se plânge că 15 ţări, printre care şi România, îi contrafac mitralierele
Sambata, 07 Noiembrie 2009 15:32La 90 de ani, inventatorul celebrei mitraliere ruseşti, Mihail Kalaşnikov, este pe toate fronturile pentru a lupta împotriva armelor contrafăcute, scrie AFP. Jumătate din armele Kalaşnikov din lume sunt fabricate fără licenţă,...
Câştig record la loteria britanică: 91 de milioane de lire sterline
Sambata, 07 Noiembrie 2009 14:14Recordul de câştig la loterie în Marea Britanie a fost doborât după ce, la ultima extragere, doi norocoşi au împărţit marele premiu de 91 milioane de lire sterline.
Un avion militar de tip Tupolev 142 s-a prăbuşit în Extremul Orient rus
Sambata, 07 Noiembrie 2009 14:03Un avion militar de tip Tupolev 142 s-a prăbuşit în extremul orient rus în timpul unui zbor de antrenament.
Obama şi-a amânat vizita în Japonia, în urma masacrului de la Fort Hood
Sambata, 07 Noiembrie 2009 12:21Preşedintele american Barack Obama şi-a amânat cu o zi vizita în Japonia, prevăzută iniţial pentru joi, în urma masacrului de la Fort Hood, din Texas, a anunţat sâmbătă Ministerul japonez al Afacerilor Externe.
Cele mai CITITE din Externe
- TRADIŢII BIZARE. Episodul V: Metode înspăimântătoare de execuţie (10060)
- Un copil de 10 ani din SUA a sunat la 911 pentru a anunţa că şi-a împuşcat tatăl în cap. AUDIO (1595)
- Încă un atac în SUA: Doi morţi şi cel puţin şase răniţi lângă parcul Disney din Florida. VEZI IMAGINI (1465)
- Mihail Kalaşnikov se plânge că 15 ţări, printre care şi România, îi contrafac mitralierele (1465)
- Poliţia a percheziţionat locuinţa psihiatrului care a deschis focul la baza militară din SUA (732)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Externe
- Un copil de 10 ani din SUA a sunat la 911 pentru a anunţa că şi-a împuşcat tatăl în cap. AUDIO (3,48/5)
- TRADIŢII BIZARE. Episodul V: Metode înspăimântătoare de execuţie (2,76/5)
Cele mai COMENTATE din Externe
- Mihail Kalaşnikov se plânge că 15 ţări, printre care şi România, îi contrafac mitralierele (14)
- TRADIŢII BIZARE. Episodul V: Metode înspăimântătoare de execuţie (14)
- Un copil de 10 ani din SUA a sunat la 911 pentru a anunţa că şi-a împuşcat tatăl în cap. AUDIO (6)
- Încă un atac în SUA: Doi morţi şi cel puţin şase răniţi lângă parcul Disney din Florida. VEZI IMAGINI (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Băsescu către Mircea Dinescu: Este un miting organizat pentru preşedinte. Te duci la televizor să vorbeşti, nu aici
Sambata, 07 Noiembrie 2009 19:14Aproximativ 4.000 de persoane au participat, sâmbătă seara, la un miting pentru susţinerea lui Traian Băsescu în comuna Cetate, din Dolj, acţiunea fiind marcată şi de un incident, după ce şeful statului a refuzat să-i dea lui...
- Liga I: FC Vaslui, noul lider al clasamentului! Vezi rezultatele şi programul etapei a 13-a!
- Dinescu despre incidentul cu Băsescu: Nu credeam să trăiesc o asemenea jenă
- Sindromul de "pupat-condurul": Un primar PD-L a şters noroiul de pe pantalonii lui Băsescu, în plin miting electoral
- Băsescu către soţia sa: "Maria! Maria! Come on!"
- Vasilescu: România are nevoie de cinci miliarde de euro până la sfârşitul anului
- Catalogul "Romania - Land of Culture", care a costat 30.000 de euro, plin de traduceri aberante şi erori
- Negoiţă spune că se întâlneşte astăzi după-amiază cu Marko Bela şi cu grupul independenţilor
- Băsescu: Iliescu i-a predat ştafeta lui Geoană, o să fac tot ce pot să rămână cu ştafeta în mână
- Maşina lui Mădălin Voicu a fost lovită. Şoferul a fugit de la locul accidentului
- Mihail Kalaşnikov se plânge că 15 ţări, printre care şi România, îi contrafac mitralierele
- Golănaşul expirat Sorin Oprescu se străduieşte să convingă cu glume de autobază cu conotaţii sexuale şi ton de zeflemea, spun psihologii
- CORTINA DE FIER - după 20 de ani: Cronologia căderii blocului comunist
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- În magazine au apărut deja brazii şi ornamentele de Crăciun
- O maşină, implicată într-un accident pe A1, a fost tăiată de pompieri pentru ca victimele să fie scoase
- În farmaciile din Ungaria se vinde un vaccin contra gripei noi
- Un accident grav a avut loc sâmbătă noapte pe DN71, în judeţul Dâmboviţa
- Meteorologii ne anunţă că vom avea parte de zile fără soare, dar cu temperaturi care ne amintesc de primăvară - VEZI PROGNOZA METEO
- Geoană a vorbit la Constanţa despre importanţa Mării Negre, la un miting presărat cu muzică şi mici
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 07.11 | 08.11 |
| Timişoara | 14 °C | 15 °C |
| Arad | 15 °C | 12 °C |
| Bacău | 16 °C | 13 °C |
| Braşov | 18 °C | 17 °C |
| Cluj Napoca | 17 °C | 14 °C |
| Constanţa | 16 °C | 17 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,4894 USD
| 1 EUR | 4,2988 RON |
| 1 USD | 2,8862 RON |
| 1 GBP | 4,7919 RON |
| 1 CHF | 2,8435 RON |
| 100 HUF | 1,5647 RON |
| 100 JPY | 3,1865 RON |
| 1 BGN | 2,198 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia












Aboneaza-te la tag-urile:

Feed