Elevii unei şcoli nu mai au voie să vină la ore cu părul vopsit, haine scurte ori transparente

Elevii unei şcoli nu mai au voie să vină la ore cu părul vopsit, haine scurte ori transparente
Conducerea unei şcoli din municipiul Vaslui a interzis elevilor să mai vină la cursuri cu părul vopsit, să poarte cercei şi tricouri fără mâneci, iar elevelor să mai vină fardate ori să poarte haine transparente, scurte sau stâmte, potrivit unui nou regulament intern.
Elevii Şcolii Gimnaziale "Ştefan cel Mare" din Vaslui vor trebui să fie foarte atenţi atunci când vor intra pe poarta şcolii pentru a nu risca sancţiuni, după ce conducerea unităţii a introdus un nou regulament intern, prin care sunt interzise o serie de lucruri legate de aspectul general al individului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Astfel, băieţii nu au voie să vină la şcoală cu părul vopsit sau cu tricouri fără mânecă, şi nici să poarte tatuaje sau cercei. În privinţa fetelor, acestora le este interzis să poarte haine transparente, excesiv de scurte, strâmte sau decoltate. De asemenea, elevele nu au voie nici să-şi vopsească părul, şi nici să se fardeze. O altă interdicţie impusă tuturor elevilor este cea de a introduce în perimetrul şcolii rotile, biciclete, aparate radio sau casetofoane. De asemenea, potrivit regulamentului intern, "elevii nu au voie să cheme la şcoală, pentru aşa numite "răfuieli", "intimidări", alţi elevi, rude, cunoscuţi, persoane adulte. Pentru astfel de situaţii, vor fi sancţionaţi după caz, cu eliminare, scăderea notei la purtare sub 5, iar persoanele adulte implicate vor răspunde penal.
"Acest regulament nu este o invenţie a noastră, ci a fost realizat împreună cu cadrele didactice şi cu părinţii, în cadrul şedinţelor pe şcoală, astfel încât am avut acordul tuturor, inclusiv al Consiliului de Administraţie. Nu vrem nimic altceva decât să-i ducem pe elevi pe drumul cel bun, dorind astfel să evităm orice fel de surprize. Dacă le-am permite de pe acum să-şi vopsească părul sau să fardeze, la liceu ce vor mai face?", se întreabă directorul Şcolii Gimnaziale "Ştefan cel Mare" Vaslui, Sorin Popoiu.
Potrivit acestuia, elevii care nu vor respecta regulamentul şi vor încălca prevederile vor risca de la mustrare în faţa colectivului clasei până la scăderea notei la purtare.
Citește și:
- 18:23 - Dragoș Pîslaru, despre Legea Salarizării: „Sunt pe post de țap ispășitor. Încerc să fac minuni într-un interval scurt”
- 18:14 - Lider PSD, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan: ”Mai are câteva zile până când va pleca pe ușa din dos”
- 17:56 - Acuzații de malpraxis la Spitalul Județean Brașov. Un bărbat de 35 de ani a murit după două vizite la UPU în care a fost trimis acasă cu analgezice
- 17:41 - Televiziunea Poporului intră în elita mondială a presei acreditate de Casa Albă pentru cel mai important summit la care va participa Donald Trump
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News













