Elena Udrea, invitată la Mangalia la "Revelionul Turismului"

Elena Udrea, invitată la Mangalia la "Revelionul Turismului"
Hotelierii de pe litoral vor organiza, la sfârşitul acestei luni, la Mangalia, "Revelionul Turismului", cu preţuri cuprinse între 205 şi 250 de lei de persoană, printre invitaţi aflându-se şi ministrul Turismului, Elena Udrea.
Potrivit preşedintelui Asociaţiei Litoral, Croina Martin, ediţia a doua a "Revelionului Turismului la mare" va avea loc pe 31 ianuarie, la Centrul de Afaceri "Marea Neagră" - Hotel President din Mangalia.
Printre invitaţi se află ministrul Turismului, Elena Udrea, dar şi persoane implicate în turism şi în domeniile conexe, respectiv patronatele şi asociaţiile din turism, hotelieri de pe litoral şi din ţară, agenţiile de turism, membre Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism şi autorităţi locale.
Preţul va fi de 205 de lei de persoană pentru masa
festivă şi programul artistic, iar pentru înscrierea unui grup de zece
persoane, a unsprezecea va beneficia de gratuitate.
Pentru categoria VIP, unde se pot înscrie grupuri de cel mult 40 de
persoane, se vor plăti 250 de lei de persoană. Aceştia vor avea parte
de o masă rezervată aproape de locul de desfăşurare a programului
artistic şi, gratuit, un DVD cu momente surprinse în timpul
evenimentului.
Programul artistic va cuprinde muzică de petrecere,
dansuri, o tombolă şi un concert susţinut de Mihai Trăistariu.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























