Alfabetul îl ştia deja, de la fratele lui. A început clasa întâi la 31 de ani şi anul acesta va absolvi gimnaziul. A scris două cărţi şi multe petiţii, prin care a cerut soluţii pentru cei aflaţi în suferinţă. Marius ne dă tuturor o lecţie de viaţă.
Aşa începe o zi obişnuită pentru Marius. Scrie cu vârful nasului la calculator. Are tetrapareză şi de când se ştie luptă să depăşească limitările fizice. Să arate lumii că oamenii sunt egali. Boala nu i-a furat sufletul. Şi nici visele.
La 36 de ani nu-şi poate folosi mâinile, nu poate merge singur. Ca să iasă din casă, e dus pe braţe de părinţii lui.
Din cauza bolii nu a putut să meargă la şcoală. Alfabetul l-a învăţat când era copil, de la fratele lui. Ajutat de părinţi. Dar a vrut mai mult. Aşa a început să scrie cu nasul la calculator.
La 31 de ani a început clasa 1, acasă, cu un învăţător. A făcut patru ani de şcoală într-unul singur. Apoi sistemul i-a dat o palmă. I-a spus că este prea bătrân ca să mai poată mergen clasa a cincea. Pentru că depăşise vârsta de 30 de ani. După multe petiţii a reuşit să continue studiile.
Şi-a făcut un blog. E fereastra spre lume. Pe internet şi-a găsit prieteni noi.
Pe blogul său Marius scrie despre alţi oameni aflaţi în suferinţă. La ei s-a gândit şi când a formulat pe internet o petiţie.
A cerut ca-n fiecare spital de provincie să existe un kinetoterapeut şi un maseor.
