CSAT se reuneşte măine la Palatul Cotroceni
Consilul Suprem de Apărare a Ţării se va reuni mâine la Palatul Cotroceni pentru a discuta numirea noilor directori SRI şi SIE a anunţat presedinţia. Nu a fost precizată însă data la care vor fi făcute numirile oficiale.
Şefii SRI, SIE şi DGIPI, respectiv Radu Timofte, Gheorghe Fulga şi Virgil Ardelean au demisionat joi din cauza situaţiei create de cazul sirianului Omar Hayssam. În plus şi procurorul general al României, Ilie Botoş, şi-a dat demisia acum două zile.
Preşedinţia a anunţat că interimatul SRI va fi asigurat de prim-adjunctul colonel Mihai Florian Coldea, iar la conducerea SIE se va afla directorul adjunct, general-maior Silviu Predoiu.
În cazul serviciului de informaţii din Ministerul Administraţiei şi Internelor, demisia generalului Virgil Ardelean a fost înaintată premierului, deoarece şeful acestui serviciu era asimilat cu un secretar de stat. Deocamdată, la conducerea acestui serviciu nu a fost anunţat un interimar.
Citește și:
- 12:27 - Accident grav pe A1, între Arad și Timișoara. Trei persoane au fost transportate la spital
- 10:46 - Doi bărbați din Dolj, reținuți după ce au înjunghiat un tânăr de 21 de ani
- 10:14 - Coșmar în Belfast. Proteste violente împotriva migranților. Case incendiate, magazine devastate. O familie de români, salvată de poliție
- 09:59 - România preia președinția Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est. Principalele obiective
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














