Efectele neașteptate ale abstinenței sexuale. Avertismentul medicilor

Efectele neașteptate ale abstinenței sexuale. Avertismentul medicilor
Abstinenţa sexuală are valenţe diferite pentru oameni diferiţi, ea jucând un rol important atât pentru starea fizică de sănătate, cât şi pentru cea emoţională. Unele persoane pot decide să fie abstinente, în timp ce altele ajung la abstinenţă din cauza vieţii agitate.
Specialiştii susţin că abstinenţa este cea mai importantă metodă de contracepţie, eficienţa ei fiind, evident, de 100% când vine vorba despre bolile cu transmitere sexuală şi despre evitarea sarcinilor neplanificate. Nu este, însă, o practică uşoară. Persoana care alege să practice abstinenţa trebuie să evite situaţiile în care ar putea fi tentată să întreţină raporturi sexuale, scrie voceatransilvaniei.ro.
Lipsa acţiunilor sexuale duce la disfuncţii sexuale. Cu cât perioada este mai mare, cu atât suntem mai dispuşi la tulburări sexuale mai mari.
„Fie că este vorba despre bărbaţi sau despre femei, după o perioadă de abstinenţă sexuală, aceştia devin stângaci în atingeri, nu mai au aceleaşi reflexe, nu se mai pot adapta la fel de bine, ba chiar pot avea tulburări de dinamică sexuală: ejaculare precoce, orgasm. Abstinenţa duce la o disfuncţionalitate la nivel de participare cognitiv-comportamentală pe stimulii excitatori, sân, vagin, coapse, penis”, susţine sexologul Cristian Delcea.
Necesitatea sexului
Sexul reprezintă o necesitate a corpului, astfel că, lipsa acestuia are consecinţe şi în ce priveşte comportamentul. Studiile arată că printre consecinţele abstinenţei se numără deficienţele de concentrare, scăderea stimei de sine, creşterea nivelului de stres, sau chiar atacurile de panică. Toate aceste schimbări comportamentale afectează şi psihicul.
„Abstinenţa sexuală este o consecinţă a tulburărilor de personalitate. Poate fi vorba despre un volum mare de muncă, un program prelungit, o consecinţă a ceea ce experimentăm negativ. Abstinenţa poate apărea şi datorită factorilor de voinţă, dar în acest caz este vorba despre altceva. Dorinţa de sex poate reveni oricând, chiar dacă în primele acte sexuale persoana respectivă nu se va mai descurca la fel de bine”, a mai precizat sexologul şi psihologul Cristian Delcea.
Acesta adaugă că sexul este şi un bun medicament, datorită hormonilor care se eliberează, astfel că persoanele care fac sex regulat sunt mai sănătoase decât abstinenţii.
Citește și:
- 09:39 - Horoscopul dragostei pentru IUNIE. Luna în care se rup relații și se aprind pasiuni. Trei zodii e își schimbă complet viața sentimentală
- 23:46 - Horoscopul zilei de joi, 28 mai 2026. Val de introspecție și provocări emoționale, pe fondul aspectului tensionat dintre Venus și Saturn
- 20:15 - 6 obiecte pe care nu ar trebui să le cureți cu bicarbonat de sodiu. Greșeala colosală pe care foarte multe gospodine o fac
- 19:07 - Schimbări majorie pentru trei zodii începând de ASTĂZI. Neptun aduce în viața lor o etapă de claritate, vindecare și transformare interioară
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News













