EDITORIAL/ Robert Turcescu: Amăgiți cu dezamăgirea

O hărmălaie cacofonică, în care se adună glasuri de politicieni, ziariști și taximetriști, aruncă, la răstimpuri, păreri formulate sentențios despre dezamăgitorul Băsescu. E o ceată aproape veselă, aducînd a bocitoare cherchelite care confundă priveghiul cu nunta. Nu-i greu să ți-i închipui pe unii dintre ei juisînd la capătul a cinci ani de abținere, în care au stat cu degetele încrucișate visînd la ziua cînd, din sloganul să trăiți bine!, nu va fi rămas decît spoiala jupuită a unei promisiuni de campanie. Cu două luni înainte de prezidențiale, li se pare că a sosit, în sfîrșit, momentul mult așteptat: gata, pot face bilanțul, e vremea pentru tras linii și scris deconturi. Deci, Băsescu e de vină, Băsescu ne-a dezamăgit, Băsescu n-a făcut...

Cu unii dintre cei care contabilizează astăzi speranțele spulberate de „marinarul care vrea să dea curve și droguri la tot poporul”, mă știu de ani mulți. Îi întîlneam și în 2004 pe culoarele Realitatea TV sau, la vremea aceea, prin redacția Evenimentului zilei ori în studioul de la Europa FM. Ne unea un soi de frică amestecată cu neputință, iar gîndul că o să-l vedem pe Năstase instalat la Cotroceni transforma orice discuție cu voce tare în șoaptă. Mi-e greu să cred că, acum cinci ani, gureșii antibăsescieni de azi l-au votat pe candidatul Alianței DA pentru promisiunile lui electorale. L-au votat, așa cum am făcut-o și eu, pentru a scăpa de coșmarul Năstase-președinte. Desigur, după închiderea urnelor, cînd Năstase cel Mare s-a făcut mic într-un colț al biroului din Kiseleff, frica a trecut brusc, iar vitejii și-au adus aminte că au libertatea de a monitoriza greșelile lui Băsescu, de data asta, vai ce minune!, chiar cu voce tare!

Țin minte de ce l-am votat pe Băsescu, așa că nu mă pot număra printre dezamăgiți. Au dreptul să-l tragă de urechi pentru neîmplinirile din mandatul lui de cinci ani toți cei care l-au creditat cu voturi în speranța că vor trăi mai bine, fie că asta însemna înălțarea vestitelor țepe din Piața Victoriei sau, după caz, rezolvarea unor probleme sociale. Pentru acești votanți, Traian Băsescu are de dat explicații și e greu de crezut că le va mai cîștiga votul. Dar, față de gureșii care azi pozează în triste figuri dezamăgite de prestația lui ca șef de stat, după ce, în 2004, i-au dat votul sperînd doar să-i scape de coșmarul Năstase-președinte, Traian Băsescu s-a achitat de datorii. A cîștigat atunci și i-a lăsat să vorbească liber, cu ură sau cu simpatie, după caz și putirință. Altfel spus, dreptul de a înjura oricît, oricînd și pe oricine, chiar și pe președinte, un drept cîștigat greu, acum douăzeci de ani, a rămas valabil. Pentru șoptitorii de acum cinci ani, gureși și dezamăgiți azi, ar trebui să fie destul.

Acum, altfel stau lucrurile. Cu un strop de minte în plus, am putea fi cu adevărat atenți la programele politice, dar, mai ales, la variantele economice propuse de prezumtivii competitori ai cursei prezidențiale. Adică, în loc să privim tot timpul înapoi, să încercăm să tragem măcar o ocheadă în viitor. Să ne gîndim, desigur, și la Băsescu, dar și la Geoană, la Oprescu sau la Antonescu, încercînd să-i lipim, o secundă măcar, de podiumul președinției pentru mandatul 2009-2014. Știm măcar ce-ar vrea să facă? Au capacitatea de a fixa ținte și de a stabili direcții? Dacă destinul lor de candidați se confundă exclusiv cu ciorna pe care gureșii dezamăgiți de Băsescu au făcut inventarul stricăciunilor din ultimii cinci ani, mă tem că nu putem vorbi de o campanie electorală, ci, cu îngăduință, de un spectacol al vorbelor goale și proaste.

Băsescu nu e Năstase, după cum Geoană n-are mai nimic din Băsescu. Episodul alegerilor din 2004 nu se dă în reluare, nici dacă lăcrimează Oprescu bătînd palma cu Antonescu pentru susținere și transfer de voturi în turul doi. Campania din acest an se judecă privind cu ochii mari spre firul de păr care ne ține încă deasupra prăpastiei, nicidecum trăgînd concluzii amare despre ce-ar fi putut să fie.

ÎN CURÂND