Ședința CSAT în care se discută rezultatele summit-ului NATO de la Varșovia, evenimentele din Turcia și atacurile recente din Europa s-a încheiat.
Deși Președinția nu a precizat oficial dacă evenimentele din Turcia vor fi incluse pe agenda discuțiilor, cel mai probabil se va discuta și despre lovitura de stat eșuată, având în vedere rolul Turciei în cadrul NATO și, mai ales, obiectivele României la Marea Neagră.
Un alt subiect care ar putea fi pe agendă este contextul de securitate din Uniunea Europeană, având în vedere atacul de la Nisa (Franța) și al atacurilor recente din Germania.
CSAT a fost convovat în 15 iulie, Administrația Prezidențială anunțând atunci că în cadrul ședinței "se va analiza modul de reflectare a mandatului României în documentele finale ale Summitului NATO din 8-9 iulie a.c., de la Varșovia, și se vor stabili măsurile și acțiunile care trebuie întreprinse pentru implementarea deciziilor adoptate".
Președintele Klaus Iohannis declarase, la Varșovia, că summitul NATO a fost un succes, obiectivele aprobate de CSAT fiind atinse, iar România își consolidează poziția că actor regional care contribuie la menținerea stabilității într-o zona cu riscuri și provocări.
Echilibrarea măsurilor de securitatea pe flancul estic, brigada multinațională, respectiv decizia de elaborare de opțiuni pentru prezența avansată marină și aliată în Marea Neagră, dezvoltarea planului de contingență obținut în Marea Britanie și operaționalizarea scutului antiracheta, respectiv integrarea facilității de la Deveselu în sistemul NATO sunt obiectivele care se regăsesc în declarația finală adoptată de aliați, potrivit Mediafax.ro.