Consumatorul american nu mai este principalul motor de creştere a economiei mondiale, iar experţii îşi îndreaptă atenţia spre Beijing, dar caută şi alte posibilităţi, fiind încă sceptici în legătură cu capacitatea Chinei de a-şi asuma integral acest rol.
"Nu
este încă destul de clar cu cine va fi înlocuit consumatorul american",
spunea preşedintele Băncii mondiale, Robert Zoellick, cu ocazia
adunării generale a băncii şi a Fondului Monetar Internaţional (FMI).
Înaintea
crizei, diviziunea muncii părea simplă. Gospodăriile americane se
îndatorau pentru a consuma bunuri fabricate în special în Asia, cu
precădere în China, precum şi în Europa şi în restul lumii, determinând
astfel creşterea mondială. În 2008, SUA au cumulat 13,2% din
importurile mondiale, potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a
Comerţului (OMC). Criza a schimbat însă situaţia.
"Rata
economisirii în SUA a crescut semnificativ şi ar putea rămâne ridicată
pentru un timp. Într-un asemenea scenariu, responsabilitatea de a
alimenta motorul creşterii economice mondiale va reveni altor ţări, cu
precădere celor care aveau un model economic bazat pe export", declara
marţi directorul general al FMI, Dominique Straus-Kahn, care a
avertizat însă că "o asemenea tranziţie nu va fi uşoară".
Economia chineză, desemnată în mod clar de şeful FMI, este departe de a îndeplini
acest rol, chiar dacă Beijingul a anunţat în noiembrie intenţia de a
injecta circa 4.000 miliarde yuani (400 miliarde euro) în economie,
într-un interval de doi ani, pentru a compensa scăderea exporturilor.
În lipsa unui sistem dezvoltat de asigurări sociale, chinezii
economisesc mai mult pentru a-şi asigura traiul la bătrâneţe.
"Profiturile
firmelor ar trebui orientate spre gospodării, pentru a le ajuta să-şi
majoreze consumul", a spus economistul şef al Băncii asiatice de
dezvoltare, Jong-Wha Lee.
China,
care ar putea cunoaşte din 2010 probleme legate de creşterea prea
puternică a creditării, nu va fi suficientă ca motor de creştere a
economiei mondiale.
"O
economie mondială echilibrată are nevoie de mai mulţi poli de creştere,
şi nu doar de China sau de India. Ţările din America Latină, Asia de
Sud-Est şi Orientul Mijlociu ar putea contribui, de asemenea, dacă fac
investiţii în prezent", a mai spus Zoellick.
Unii experţi consideră că noul motor de creştere poate fi obţinut prin adaptarea economiei mondiale la schimbările climatice.