Duminică, Teo și-a pus lanțul de aur și ochelarii de soare pentru că După Bloguri s-a vorbit despre pițipoance și cocalari. Cine sunt, de unde au apărut și cum poți să faci o afacere de milioane de euro pe baza lor?
Răspunsul îl are Călin Fusu, business-man-ul de net care a lansat noi2.ro, neogen.ro și alte site-uri de profil. El este parțial responsabil pentru avalanșele de poze făcute cu telefonul în baie care invadează netul și dezvăluie pentru Teo filosofia din spatele unuia dintre cele mai mari site-uri de social networking autohtone.
Și pentru că jurnaliștii comentează orice, a venit la show-ul lui Teo despre pițipoance și cocalari și un gazetar. Costin Ilie, șeful de online de la Cotidianul, care, ca orice ziarist care se respectă, e și blogger.
După Bloguri a rămas în ton și în partea a doua, când s-a discutat despre monden. Și cine să fie mai potrivit pentru acest subiect decât autorii site-urilor despre vedete? Invitații lui Teo au fost Andrei Vulpescu, de la vedeta.ro, Cristina Chipurici, de la monden.info și cuplul Delia Constantinescu - Cristi Pandia, de la divercitycafe.ro. Ei ne-au spus ce mai mișcă în lumea VIP-urilor și cât de ușor e să satisfaci nevoia de senzațional a internautului român. Duminică seara, după miezul nopții, la Realitatea TV.
Tot ceea ce televizorul nu poate arăta se vede pe DupaBloguri.ro, website-ul emisiunii care găzduieste 24 de ore din 24, șapte zile din șapte, posturi obraznice, topuri cu bloggeri și despre bloguri, dezbateri, momente din culise, cele mai tari faze de pe net în rubrica Link’n'roll și multe alte suprize.
„După Bloguri” este un proiect cross-media online-tv lansat de Realitatea TV, prezentat de Teo din trupa "Deko" și transmis în fiecare duminică de la ora 00:30, cu sprijinul editorial al site-ului DupaBloguri.ro, parte din F5 – divizia de web a grupului Realitatea-Cațavencu. Show-ul „După Bloguri” este produs de casa Indie Studio, iar coloana sonoră a emisiunii este semnată de Ca$$a Loco.