Duminica Sfântului Ioan Scărarul. Ce NU ai voie să faci și ce înseamnă scara raiului

Duminica Sfântului Ioan Scărarul De ce in aceasta duminica, a patra din post, Biserica ne pune inainte figura acestui mare ascet? Pentru ca sa ne aduca aminte ca el a trait in post si rugaciune, ca si-a inchinat viata lui Dumnezeu, ca intreaga lui viata de peste 70 de ani n-a facut altceva decat sa-si lucreze sufletul, in asa fel incat sa-l apropie cat mai mult de Dumnezeu.

Duminica Sfântului Ioan Scărarul În această zi specială, creștinii sunt îndemnați să nu judece pe alții, ci să se concentreze pe lupta proprie cu patimile. Cine critică cu amărăciune păcatele altora, acela nu are a aștepta nici o iertare pentru păcatele sale. Căci Dumnezeu ne va judeca nu numai după mărimea păcatelor noastre, ci și după cum am judecat noi pe alții.

Duminica Sfântului Ioan Scărarul "Așadar, în acest sfânt timp al postului să alungăm toată defăimarea din gura noastră, fiind convinși, că de am mânca numai cenușă, această viață aspră nu va putea folosi, dacă nu ne vom înfrâna totodată de prihanire și de defăimare", spun predicile din această zi.

Duminica Sfântului Ioan Scărarul Un alt lucru pe care credincioșii nu au voie să-l facă azi este să asculte bârfele altora. Trebuie să te ferești a asculta pe cel ce vorbește rău de aproapele tău. Iară dacă ai auzit ceva asemenea, dă-o uitării, ca să fie ca și cum nu ai fi auzit-o.

"Dacă defăimătorii vor vedea că disprețul nostru îi ajunge mai degrabă pe dânșii decât pe cei defăimați, atunci ei curând se vor lăsa de obiceiul lor cel rău, vor părăsi păcatul lor, iar pe viitor vor grăi bine despre aproapele; iară despre noi vor spune cu laudă că suntem mântuitorii și binefăcătorii lor. Patima defăimării este o cursă a Satanei și o groapă plină de răutate și de pândituri. Căci diavolul pentru aceea ne-a împins la acest obicei rău, pentru ca noi să nu ne îngrijim de mântuirea sufletului nostru, iar ca răspunderea noastră să o facă mai mare. Și defăimarea nu numai pentru aceea este ceva rău, pentru că noi avem să dăm seamă despre fiecare cuvânt, ci și pentru aceea că defăimarea ne răpește orice dezvinovățire pentru păcatele noastre, făcându-le mai grele și mai de osândit", mai spun preotii.

Duminica Sfântului Ioan Scărarul Metafora scării, asemănătoare cu cea din viziunea Patriarhului Iacov, este folosită pentru a descrie modul în care cineva poate urca spre Împărăția Cerurulor, începând cu renunțarea la lume și sfârșind în Rai, împreună cu Domnul.

Duminica Sfântului Ioan Scărarul Scara raiului este împărțită în treizeci de trepte, fiecare capitol al cărții lui Ioan din Sinai ocupându-se de un păcat sau de o virtute anume.

Treptele Scării sunt următoarele:

Despre lepădarea de lume
Despre neîmpătimire, adică neîntristare
Despre înstrăinare
Despre ascultare
Despre pocăință
Despre amintirea de moarte
Despre bucuria plânsului
Despre nemâniere și blândețe
Despre ținerea de minte a răului
Despre grăirea de rău
Despre limbuție și tăcere
Despre minciună
Despre trândăvie
Despre preaiubitul și vicleanul stăpân care este stomacul
Despre puritate și înfrânare
Despre iubirea de arginți
Despre sărăcia alergătoare către cer
Despre nesimțire (scil. indolență, insensibilitate)
Despre somn și rugăciune și despre cântarea de psalmi în comun
Despre privegherea trupească și duhovnicească
Despre nebărbăteasca temere
Despre slava deșartă
Despre mândrie și blasfemie
Despre blândețe, simplitate, nerăutate și viclenie
Despre minunata smerenie
Despre deosebirea gândurilor (discernământul). Recapitularea pe scurt a celor XXVI cuvinte anterioare.
Despre isihia (liniștea) trupului și sufletului
Despre sfânta și fericita rugăciune
Despre liberarea de patimi (apathia), despre desăvârșire și despre învierea sufletului
Despre legătura celor trei virtuți, adică credința, nădejdea și dragostea.

Duminica Sfântului Ioan Scărarul  Se pune intrebarea: Trebuie oare crestinul sa treaca prin aceste treizeci de trepte? E posibil sa treci prin treapta intaia, s-o depasesti, sa treci prin a doua, a douazeci si cincea, a treizecea? Se pare ca este foarte greu. Ci eu va spun: e mai greu decat pare! Pentru ca nu trebuie sa treci pe rand prin cele treizeci de trepte, ci trebuie sa fii pe toate cele treizeci, in acelasi timp. Adica, toate virtutile sa le practici in acelasi timp. Ca nu se poate sa practici una, sa fii pe treapta intaia si pe cele douazeci si noua sa le lasi. Nu se poate sa fii pe a doua, si pe cele douazeci si opt sa le lasi. Trebuie sa fii in acelasi timp pe toate cele treizeci de trepte ale virtutilor crestine, care sunt tot atatea trepte ale luptei cu pacatul.

Duminica Sfântului Ioan Scărarul  Luandu-le foarte in serios, ele pot sa inspaimante pe oricare credincios. Cum adica? Sa fim permanent pe cele treizeci de trepte? E adevarat. Sfantul Ioan Scararul isi scrie cartea sa mai ales pentru monahi. Monahii au ales sa duca o lupta duhovniceasca mai deosebita, sa se lupte cu ei insisi, cu relele, cu pacatele din ei. Sa realizeze virtutea. Sa se roage pentru ei si pentru lume. De aceea credinciosii de rand au o atitudine de respect deosebit fata de monahi. Acestia se retrag ca sa traiasca in post, in rugaciune si in viata curata.

Duminica Sfântului Ioan Scărarul  Dar ce se intampla cu ceilalti, cu marea masa a crestinilor care nu au vocatie monahala? Scara nu e si pentru ei o carte folositoare si normativa? Trebuie sa stim ca Scara este valabila pentru toti, chiar daca e scrisa numai pentru monahi. Toti pot gasi in ea metode bine gandite de lupta cu gandurile rele, cu duhurile rele, cu pacatul si cu viciul. Gasesc in ea mijloace de a realiza virtutea. Daca e greu pentru un monah, e cu atat mai greu pentru un crestin de rand sa fie pe toate cele treizeci de trepte deodata. Nu e totusi atat de greu pe cat s-ar parea. Sfantul Ioan Scararul descrie toate ispitele care asalteaza sufletul omului, si felul cum pot fi biruite. El nu prezinta insa o tehnica, o urcare treptata, cum s-ar putea crede. Nu e vorba de obtinerea de performante prin exercitii treptate, ca in antrenamentul sportivilor. Se poate urca dintr-o data pe treapta a treizecea, prin smerenie si dragoste. Acestea le lasa in urma pe toate celelalte virtuti care biruiesc pacatele.

Duminica Sfântului Ioan Scărarul  Dar aceasta nu inseamna ca treptele nu au totusi si un rost pedagogic sistematic, de invatare treptata a cailor care pot pregati desavarsirea. Pentru cei care nu pot urca dintr-o data la virtutea cea mai mare, trebuie sa le exerseze pe toate celelalte mai mici, ascultarea, postul, rabdarea, rugaciunea etc, dar nici atunci pe rand, ci pe toate in legatura una cu alta. Sa fie incepator in toate si sa treaca in clasa urmatoare in toate. Fiecare biruinta il trece in clasa a treizecea. Dar in fiecare clipa trebuie sa treaca prin cele douazeci si noua din nou. Clasa a treizecea e mereu in fata sa.

Duminica Sfântului Ioan Scărarul  Scara e o carte de profunde analize psihologice. Ea se poate citi cu interes duhovnicesc, dar se poate citi si cu un interes stiintific. E uimitor cum un Parinte din secolul al VI-lea, a stiut sa sesizeze si sa analizeze, cu infinite amanunte, cele mai subtile miscari ale sufletului omenesc si, totodata, sa prescrie metode care sa indrumeze cum pot fi dirijate miscarile sufletesti dinspre rau inspre bine.

Duminica Sf. Ioan Scărarul Sfântul Ioan Scărarul este cel care, din materialele deja existente de la Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Atanasie, Sfântul Grigore Teologul, Sfântul Ioan Gură de Aur, a creat trepte suitoare spre bucuria cunoașterii lui Dumnezeu.

Duminica Sf. Ioan Scărarul Autorul Scării este cel care precizează cel mai bine că la Dumnezeu nu se poate urca decât pe scara virtuților. Viața creștinului – mai ales cea ascetică –, în Biserica lui Hristos, este comparabilă cu o scară care urcă la cer.

Hristos, scara care a unit cerul cu pământul

Duminica Sf. Ioan Scărarul Sfântul Ioan a trăit, după cum se relatează în biografia lui, în pustiul Sinai, în peșterile din jurul Mănăstirii „Sfânta Ecaterina”, unde, mai târziu, ajunge și stareț. Ca viețuitor al pustiului, la poalele muntelui pe care a coborât Dumnezeu la Moise, el petrecea în asceză desăvârșită, în rugăciune și lucrare, gândind la întreaga lume, la destinele celor care sufereau din cauza răului existent în lume.

Duminica Sf. Ioan Scărarul Și-n epoca în care a trăit Sfântul Ioan existau pelerini care urcau pe munte pentru a se ruga, în locul în care Domnul s-a arătat profetului Moise, scrie Monitorul de Suceava. Această urcare, ascensiune, a lor a devenit pentru Sfântul Ioan simbolul vieții noastre spirituale creștine.

Duminica Sf. Ioan Scărarul Gândea adesea, o exprimă în inegalabila sa operă dumnezeiască, că cel care a unit Cerul cu Pământul, coborând ca pe o scară la oameni, a fost Dumnezeu Omul – Iisus Hristos. Maica Domnului a fost asemuită cu o scară pe care S-a coborât Dumnezeu la noi ca să ne restaureze ființial, adică să ne scoată din robia păcatului și a morții.

Din momentul coborârii lui Dumnezeu, umanitatea a înțeles că cerul nu este departe de noi și ne este accesibil, pentru că de la venirea lui Hristos în trup există o scară ale cărei trepte, urcându-le, putem accede la comuniunea cu Dumnezeu.

Pe scara virtuților, oprirea înseamnă coborâre

Observând pelerinii care urcau pe munte, Sfântul Ioan Scărarul a înțeles că niciodată nu trebuie să ne oprim din urcare, căci cel care nu urcă va fi nevoit să rătăcească în Valea Plângerii, rămânând captiv tenebrelor, ignoranței, necunoașterii. Or, viața veșnică, către care urcăm mereu în calitate de creștini și practicanți ai virtuților, este aceasta: „să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (Ioan 17,3).

Atunci când urcăm pe o scară oarecare putem face câte o oprire, însă pe scara virtuților, oprirea înseamnă coborâre. De aceea, cel ce s-a angajat în urcușul duhovnicesc nu trebuie să se oprească, arată sursa citata.

Experiența rugăciunii, în această privință, este revelatorie. Atunci când cel care este om al rugăciunii se oprește să se roage pentru un anumit timp – deoarece, să zicem, are alte lucruri de împlinit – îi este greu să reia rugăciunea, așa cum o avea mai înainte. Îi este greu să-și reîncarce inima și sufletul cu energia pe care a avut-o mai înainte și începe să coboare în lumea sensibilă. Dacă sufletul încetează să mai urce, el coboară imediat, pierzând ceea ce a dobândit mai înainte prin experiența mistică.

Într-adevăr, viața noastră este ca o cale, ca un drum. Dar calea trebuie să fie Hristos. Cel care dorește să ia acest drum și gândește că poate fi creștin, chiar dacă se oprește din drum, se înșală pe sine și-L înșală și pe Dumnezeu. În viața de creștin, dacă nu facem nimic pentru Dumnezeu și nu călătorim cu El și prin El, ne rătăcim și putem să ne pierdem, căci umblăm în noaptea ispitelor și a fărădelegilor acestei lumi.

În urcușul duhovnicesc nu suntem singuri

Rostul Duminicii Sfântului Ioan Scărarul este de a ne îndruma să mergem permanent înainte către Hristos, în puterea Duhului Sfânt. Când ostenim și nu mai putem urca spre El, purtând pe umeri crucea lui Hristos, să nu deznădăjduim, pentru că suntem în comuniunea Bisericii. Iar atunci când viem în aceasta comuniune, celălalt de lângă noi, care merge pe aceeași cale, devine un Simon din Cirene, care ne ajută să ducem crucea mai departe. În urcușul duhovnicesc trebuie să înțelegem că nu suntem singuri, ci purtăm crucea pe care Hristos a pus-o pe umerii noștri, adaptată ființei noastre. Ca să înțelegem mai bine acest aspect al purtării crucii lui Hristos, să ne imaginăm drumul Golgotei, cu Iisus Care-și purta Crucea spre răstignire.

După ce Iisus a fost osândit la moarte, prin răstignire, soldații romani L-au obligat să-Și poarte crucea pe drumul calvarului, dar ostenit de atâtea batjocuri, scuipări și schingiuiri a căzut de mai multe ori sub povara lemnului osândirii. Cum soldații voiau să-și termine mai repede ordinul pe care-l primiseră, au silit pe un Simon din Cirene, care se întorcea de la țarină, să poarte crucea lui Iisus. Obligat, Simon ia crucea și urcă în urma lui Iisus pe Golgota. Iisus, bineînțeles că a auzit și a văzut totul, cum acel Simon a fost silit să ducă povara rușinoasă în locul altuia. Ce imagine?! Domnul merge înainte cu capul plecat, iar Simon nemulțumit și cârtind că a fost sustras din drumul său, Îi târăște Crucea lui Iisus, mergând în urma Sa.

 Orice urcuș presupune efort, echilibru și forță

Simoni de aceștia există până astăzi. Purtându-ne crucea, care de fapt, este a lui Hristos, pentru că viața noastră Îi aparține Lui, o tărâm siliți ca și Simon din Cirene, o suportăm. Uităm că Hristos ne-a dat și viața, dar ne-a dat și crucea. Uităm că viața noastră este un urcuș către Înviere, uităm de cuvintele prin care ne-a spus că „în lume necazuri veți avea” (Ioan 16,33). Uităm că orice urcuș pe o scară presupune efort, echilibru și forță.

Din punct de vedere duhovnicesc, forța care ne ajută să urcăm pe scara care duce la cer sunt virtuțile. „Virtute”, în limba greacă, înseamnă putere, deci, când împlinim o virtute din cele prescrise de Sfântul Ioan Scărarul se adaugă sufletului nostru o putere, o energie, care ne propulsează către înălțime.

Așadar, îndemnul din Duminica Sfântului Ioan Scărarul poate fi astfel rezumat: creștini, tot înainte către Hristos, ca să ajungem la poarta Raiului, unde ne așteaptă El, cel care se va recunoște în chipul pe care ni l-a dat în dar și-n faptele pe care le-am împlinit spre slava Lui!