"Practic, prin afirmaţia că nu se scrie teatru în România, dispare orice inters. Nici măcar nu se caută teatru românesc în România. Piese de teatru se scriu, ele nu se joacă. Nu poţi spune că există piese proaste, atâta vreme cât nu citeşti ceea ce se scrie", spune dramaturgul Ştefan Caraman, iniţiatorul unei scrisori adresate Parlamentului României, prin care autorii de teatru cer adoptarea unei legi prin care teatrele româneşti să fie constrânse să joace piese contemporane româneşti.
Dramaturgul, spune Caraman, aparţine teatrului, de aceea nu critica literară este instanţa care trebuie să judece dacă avem autori de calitate, ci scena. Ori, tocmai aici este problema. Regizorii nu caută piese româneşti, iar cum teatrul este centrat în jurul regizorului, textele autohtone sunt practic invizibile în peisajul cultural. "Poate ar trebui să fie ca înainte, când directorul de teatru era dramaturg", spune Ştefan Caraman, amintind de exemplele lui Caragiale şi Camil Petrescu. Chiar dacă admitem că se scrie mult şi prost, ceea ce se întâmplă oriunde şi cu orice gen literar, cantitatea rămâne o condiţie. "Altfel, de unde să se nască un curent în dramaturgia noastră? Mai întâi trebuie să se joace ceea ce autorii de teatru scriu", adaugă dramaturgul, pentru care piesa care îi iese din condei este "o întreagă arhitectură", care cere măsură în construirea personajelor şi a replicilor.
Dramaturgii au aruncat mănuşa şi poate era momentul pentru un manifest cultural, indiferent de cum se va finaliza. "Şansa piesei româneşti contemporane autentice de a fi jucată în faţa publicului nostru a fost în tot acest răstimp obturată de atitudinea potrivnică a conducătorilor de teatru, de pasarea obositoare a autorului dramatic român de la statutul de om de teatru la cel de scriitor şi invers, de nerecunoaşterea acestui statut chiar de lumea teatrului, de nepăsarea majorităţii regizorilor români care par lipsiţi de curaj, încremeniţi între parantezele strâmte ale dramaturgiei verificate, clasice, bătătorită de atâtea şi atâtea versiuni şi, finalmente, de punerea la index chiar de către instituţiile care ar trebui să facă cei mai mulţi paşi în direcţia promovării valorilor teatrale româneşti", se arată în scrisoarea adresată Parlamentului.
"Dramaturgii care vor să scrie teatru se uită şi la ce se joacă. De ce să scriu texte clasice dacă se joacă subiecte despre fata traficată ori consumul de droguri? Poate că unii vor să scrie o poveste frumoasă, parabole. Ne cramponăm de teme de subsol. Asta vor regizorii, astea se traduce. Trendul este acesta".
"Sunt tot mai mulţi regizori români care reiau aproape anual acelaşi text clasic străin (de regulă Shakespeare, Cehov, Molliere, etc.) în teatre diferite, numai ca să bifeze o producţie, numai ca să încaseze un onorariu, numai ca să-şi satisfacă un orgoliu. Nici un act de curaj, nicio iniţiativă de a demonstra calităţile lor şi pe o piesă românească de astăzi", scriu dramaturgii, în apelul înaintat parlamentarilor.
Semnatarii scrisorii, printre care şi Horia Gârbea, Saviana Stănescu, Mugur Grosu, Sânziana Popescu, Olga Delia Mateescu şi Mediana Stan cer legislativului adoptarea unui act normativ (eventual un amendament la Legea Teatrelor) prin care toate teatrele româneşti finanţate din bugetele publice să cumpere, să producă şi să programeze în mod obligatoriu în repertoriul stagional premiere ale pieselor româneşti contemporane în proporţie de minim 30%.
"Prin această solicitare nu se diminuează cu nimic deschiderea pe care trebuie să o aibă orice instituţie de teatru către cultura universală, către piesa străină sau clasică, dimpotrivă. Solicitarea noastră e menită doar să aducă un echilibru în repertoriul teatrelor de stat, să aşeze în condiţii de piaţă nepărtinitoare, egale textul românesc contemporan în competiţia cu textele autorilor străini sau clasici", conchid semnatarii apelului.
Dramaturgii români cer Parlamentului să oblige teatrele de stat să joace piese româneşti
