Ultimele Stiri· 2 min citire

Dosarul "Țigancă împuțită", redeschis. Traian Băsescu, cercetat pentru furt și insultă

Dosarul "Țigancă împuțită", redeschis. Traian Băsescu, cercetat pentru furt și insultă

Dosarul "Țigancă împuțită", redeschis. Traian Băsescu, cercetat pentru furt și insultă

Publicat25 mai 2015, 19:32
Actualizat25 mai 2015, 23:19

Judecătorii au confirmat redeschiderea urmăririi penale pentru furt, furt calificat și insultă pe numele lui Traian Băsescu, cu privire la faptul că fostul șef al statului a folosit, în 2007, apelativul "țigancă împuțită" la adresa unei jurnaliste și i-a luat acesteia telefonul mobil.

Judecătoria Sectorului 1 a constatat, luni, că ordonanța emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de redeschidere a urmăririi penale este legală și temeinică.

Decizia magistraților este definitivă, motiv pentru care procurorii PICCJ pot relua cercetările în acest caz.

Luna aceasta, relatează MEDIAFAX, aceeași instanță a dispus redeschiderea urmăririi penale și în dosarul "Casa din Mihăileanu", anchetă ce vizează modul în care fostul șef al statului a obținut, în perioada în care era primar, casa din strada Mihăileanu din Capitală, Traian Băsescu urmând să fie cercetat pentru abuz în serviciu, uz de fals și fals în declarații,

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a decis, în 23 mai 2007, să-l sancționeze pe președintele Traian Băsescu cu avertisment, stabilind, cu unanimitate de voturi, că utilizarea expresiei "țigancă împuțită" de către fostul șef al statului la adresa jurnalistei Andreea Pană de la Antena 1 este o discriminare.

Fostul președinte a contestat atunci decizia CNCD la Curtea de Apel București, însă, în noiembrie 2007, instanța a respins contestația ca neîntemeiată. Ulterior, Traian Băsescu a atacat cu recurs hotărârea la instanța supremă.

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, în 15 mai 2008, recursul lui Băsescu, considerând însă că sintagma cu care s-a adresat fostul șef al statului unui reporter TV este discriminatorie.

Magistrații instanței supreme au mai dispus anularea totală a punctelor trei (parțial) și patru din hotărârea CNCD, din textul cărora reieșea că gestul fostului președinte ar fi fost o contravenție. Totuși, ICCJ a stabilit că sintagma "țigancă împuțită" este discriminatorie. Hotărârea instanței supreme a fost irevocabilă.

În 2007, fostul președinte i-a luat cu forța telefonul mobil jurnalistei Andreea Pană, care îl filma în timp ce acesta se afla la cumpărături într-un hypermaket. El s-a adresat ziaristei cu apelativul "păsărică".

După ce șeful statului s-a urcat în autoturismul personal, telefonul l-a înregistrat pe Băsescu în timp ce o numea pe jurnalistă "țigancă împuțită". Înregistrarea respectivă a fost ștearsă. Ulterior, aparatul a fost restituit, iar angajații postului TV au reușit să recupereze înregistrarea afirmațiilor șefului statului, care a fost făcută publică.

Tot Parchetul ICCJ a dispus, în 11 martie, începerea urmăririi penale pe numele lui Traian Băsescu, în dosarul în care Gabriela Firea îl acuză pe fostul președinte de șantaj.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri