Dosarul Loteria I va pleca la CCR, a decis instanţa supremă
11 mar 2009, 11:28 |
Actualizat Miercuri, 11 Martie 2009 11:33
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis ca dosarul Loteria I, în care George Copos este judecat în legătură cu spaţiile comerciale vândute Loteriei, să fie trimis la Curtea Constituţională, după ce avocaţii au ridicat o excepţie referitoare la un articol din Codul de procedură penală.
Avocaţii lui George Copos au susţinut marţi că instanţa supremă este competentă să sesizeze Curtea Constituţională cu excepţia ridicată în acest dosar privind un articol din Codul de procedură penală.
La termenul de marţi, avocaţii au invocat neconstituţionalitatea prevederilor articolului 40, care se referă la competenţa în caz de schimbare a calităţii inculpatului. "Când competenţa instanţei este determinată de calitatea inculpatului, instanţa rămâne competentă să judece chiar dacă inculpatul, după săvârşirea infracţiunii, nu mai are acea calitate, în cazurile când fapta are legătură cu atribuţiile de serviciu ale făptuitorului sau când s-a dat o hotărâre în primă instanţă", prevede articolul 40 din Cpp.
Avocaţii lui Copos au susţinut că articolul criticat încalcă prevederile articolului 72 din Constituţia României, care stipulează că, în cazul deputaţilor şi senatorilor care sunt trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Avocaţii au precizat că, în acestă situaţie, există un conflict de legi, mai ales că procurorii au cerut ca instanţa supremă să-şi decline competenţa în favoarea judecătoriei, deoarece Copos nu mai este parlamentar.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fixat un termen provizoriu de judecată, pentru 26 martie, în cazul în care dosarul nu va fi trimis la CCR.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?
Nepoata vicelui CJ Valcea retinuta pentru...
Reacţii aprige la înscrierea lui Oajdea în...
Udrea a renunţat la tocuri
Anchetă după moartea lui Dinu Damaschin
UDMR: Din aprilie, cresc salariile








Feedback

