Oficialii cu responsabilităţi în domeniul justiţiei şi preşedintele Băsescu au discutat şi despre dosarele lui Adrian Năstase şi Şerban Mihăilescu, aflate în Parlament, acestea urmând a fi înaintate plenurilor, preşedintele comisiei juridice din Senat, Toni Greblă.
"Dosarele
lui Adrian Năstase vor intra în plenul Camerei săptămâna viitoare, iar
cel al lui Şerban Mihăilescu în cel al Senatului în maximum trei
săptămâni", a declarat Greblă, precizând că liderii politici şi
reprezentanţii Parlamentului nu au făcut o informare preşedintelui pe
acest subiect, ci au încercat să găsească la această
întâlnire, împreună cu aceasta, soluţii pentru ca obiecţiile CE
conţinute în raportul său să nu se mai regăsească.
"Parlamentul
a dat avize pentru toate dosarele de politicieni pe care le-a avut. Au
mai rămas aceste trei, cele două ale lui Adrian Năstase şi cel al lui
Şerban Mihăilescu. Parlamentul va da avize şi pentru acestea, vor intra
în plen. Însă, nu trebuie să interpretăm această decizie ca o încercare
de a recomanda parlamentarilor cum să voteze, pentru că ar fi riscant,
dar important e că aceste dosare vor ajunge în plen. Trebuie să lăsăm
justiţia să-şi facă treaba. Justiţia e cea care va decide, nu
preşedintele, nu Parlamentul", a precizat senatorul PSD.
Potrivit
lui Toni Greblă, la această întâlnire s-a încercat găsirea de soluţii
pentru "tot ce ţine de reforma justiţiei şi de paşii pe care justiţia
trebuie să-i facă pentru ca justiţia să răspundă imperativelor
populaţiei".
"În
acest moment, există pe rol cinci milioane de cazuri. Zece milioane de
oameni s-au judecat anul trecut, deci trebuie făcut ceva pentru ca
justiţia să nu mai fie împiedicată. Printre soluţii pe care le-am putea
adopta ar fi majorarea taxelor de judecată sau întărirea rolului
mediatorilor", a mai descris Greblă un alt subiect de discuţie. El a
mai spus că şi CCR este la fel de sufocată de cauze - în 2008 au fost
în jur de 3000 - şi că se analizează soluţii ca aceste cauze să nu
fie înaintate doar pentru a opri procesele. Astfel, s-ar putea adopta
decizia ca sesizarea CCR să nu ducă automat la suspendarea procesului,
a mai spus senatorul.
Preşedintele
Traian Băsescu şi reprezentanţii instituţiilor cu responsabilităţi în
domeniul reformei justiţiei au convenit asupra urgentării măsurilor ce
trebuie luate pentru corectarea aspectelor negative din Raportul de
ţară pe justiţie al Comisiei Europene, potrivit unui comunicat de
presă.