Acum 6000 de ani, în Mesopotamia, pe o plăcuţă de lut din anticul oraş Ur, un scrib se lamenta: "Azi toată lumea scrie, nimeni nu mai citeşte".
Cei 6000 de ani par să fi trecut degeaba. Lucrurile nu s-au schimbat aproape deloc.
Cu o insistenţă de nevindecat, oamenii zilelor noastre continuă să scrie. Să fi ştiut el că scrisul face parte din inevitabilul naturii umane, din fiziologia ei comună, bietul Heliade Rădulescu nu şi-ar mai fi răcit gura să-şi îndemne compatrioţii: "Scrieţi, băieţi, orice, numai scrieţi!" Ar fi scris ei şi singuri, iar literatura română s-ar fi născut de la sine, la fel de uşor cum se naşte azi muntele de pagini pe net.
Voxpublica nu e doar un experiment de rebranding al grupului de comentatori exilat de la Cotidianul. E un proiect de ideaţie interactivă, o platformă de opinie şi emulaţie creativă care îşi propune să îşi atragă cititorii de partea activă a tastaturii.
Voxpublica se vrea vocea multiplă a cititorilor care devin scriitori, spaţiul în care se ciocnesc, civilizat şi inteligent, părerile celor care au imaginaţie. Voxpublica vrea să fie şi va fi placa turnantă a comentariului din online-ul românesc. Un mic turn Babel calmat de tehnologie, în care bietul scrib din Ur şi-ar recunoaşte colegii.
