Actual· 1 min citire

Dormi doar șase ore pe noapte? Iată la ce risc te expui

Dormi doar șase ore pe noapte? Iată la ce risc te expui

Dormi doar șase ore pe noapte? Iată la ce risc te expui

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 31 aug. 2015, 23:41

Un studiu realizat de cercetătorii americani de la Universitatea din California a demonstrat că numărul orelor din somn din timpul nopții are un impact semnificativ asupra sănătății. Concret, persoanele care dorm mai puțin de șase ore, răcesc mai repede.

Persoanele care dorm șase ore sau mai puțin pe noapte prezintă un risc de patru ori mai mare în fața răcelilor. Asta pentru că, susțin oamenii de știință de la Universitatea din California, organismul devine obosit și nu mai poate lupta virusurile.

„Nu doar că te vei simți slăbit și sensibil, dar atunci când nu dormi suficient sănătatea îți este afectată”, a explicat dr. Aric Prather.

Pentru a ajunge la această concluzie, oamenii de știință americani au analizat programul de odihnă a 164 de voluntari, timp de o săptămână, apoi i-au expus la virusul comun al răcelii. Astfel, au descoperit că cei care au dormit mai puțin s-au îmbolnăvit mai ușor decât aceia care au dormit mai mult în timpul nopții, scrie The Mirror.

„Durata somnului a fost mai importantă decât orice alt factor”, a precizat dr. Prather. „Nu a contat vârsta participanților la studiu, nivelul de stres, rasa, educația, venitul sau dacă erau fumători sau nu. Din punct de vedere statistic, somnul s-a dovedit a fi cel mai important”, a completat cercetătorul în final.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News