Actual· 1 min citire

Doi polițiști au fost reținuți, în dosarul în care este implicat comisarul Maghiari

Doi polițiști au fost reținuți, în dosarul în care este implicat comisarul Maghiari

Doi polițiști au fost reținuți, în dosarul în care este implicat comisarul Maghiari

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 15 aug. 2015, 22:48

Noi rețineri în dosarul accidentului rutier produs de comisarul Marius Maghiari. Doi agenți de la Poliția Rutieră București au fost reținuți de procurorii de la Parchetul Sectorului 1 al Capitalei. Sunt acuzați de favorizarea făptuitorului și fals intelectual.

Dosarul accidentului provocat de fostul șef din cadrul unui serviciu de la Brigada Rutieră a Capitalei este tot mai complex.

Cei doi agenți de la Rutieră sunt acuzați de favorizarea făptuitorului și fals intelectual. Mai exact, sunt suspectați că ar fi închis ochii la posibila infracțiune comisă de Marius Maghiari.

Potrivit unor surse judiciare, comisarul ar fi accidentat pe 8 iunie o femeie de 34 de ani în zona unei treceri de pietoni de la Fântâna Miorița. A mers apoi împreună cu victima la spital și a declarat că nu a fost vorba de un accident rutier ci despre un accident de muncă.

Sindicatul polițiștilor anunță că va depune o plângere împoriva procurorului de caz.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News