Doi noi torționari au fost descoperiți de cei de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului. Este vorba de Boștină D. Gheorghe, general-maior de securitate și Petrescu Ventura Marian (Bonaventura), colonel.
Cei doi sunt acuzați că au provocat moartea a peste 200 de deținuți politici. Reprezentanții Institutului au anunțat că vor să facă plângere la Parchet.
Radu Preda, președinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, a afirmat că Institutul a cerut Parchetului să înceapă urmărirea penală în cazul celor doi pentru săvârșirea de crime împotriva umanității.
Conform acestuia, deținuții politici au fost supuși unui regim de exterminare.
Petrescu Ventura Marian s-a născut pe 12 noiembrie 1931, în București, iar la încadrarea în MAI avea profesia de mecanic ajustor.
Boștină D. Gheorghe, General-maior de securitate, s-a născut pe 6 aprilie 1930, în comuna Ciuperceni, județul Gorj.
De asemenea, președinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului a afirmat că se lucrează împreună cu Parchetul pentru a constitui o bază de ADN-uri pentru a putea identifica rudele celor care au murit la Peridava.
IICCMER a anunțat în urmă cu trei ani că, treptat, va face publică lista torționarilor din perioada comunistă. Până acum au fost date publicității cinci astfel de nume.
Un dosar se află încă pe rol, în instanță. Este vorba despre Ion Ficior, comandantul de la Periprava, care a fost condamnat în primă instanță la 20 de ani de închisoare.
Un alt dosar a fost clasat. Comandantul de la penitenciarul de la Cernavodă nu a putut fi judecat, din nou, deoarece a mai fost anchetat în trecut pentru faptele lui.
Fostul comandant al penitenciarului de la Râmnicu Sărat Alexandru Vișinescu a fost condamnat definitiv la 20 de ani pentru cime împotriva umanității.