Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Diplome falsificate şi permise obţinute ilegal

Diplome falsificate sau nereguli la eliberarea permiselor auto, aceastea sunt numai câteva exemple de fraude care fac în prezent subiectul unor anchete penale. În cazul în care cunoaşteţi şi alte exemple de fraude, indiferent de domeniul în care aceastea au fost săvârşite, trimiteţi mesajele voastre pe portalul Realitatea.NET.

Foto: hit.ro
Foto: hit.ro

Mai multe universităţi particulare din ţară, unde s-ar fi eliberat 15.000 de diplome false, sunt în prezent anchetate de autorităţi. Peste 25 de persoane sunt cercetate în această afacere, cinci dintre ele fiind cadre universitare. Pentru fiecare diplomă falsă, beneficiarul plătea 3.500 de euro. Citeşte mai mult

Nereguli s-au descoperit la eliberarea permiselor auto şi în judeţele Covasna şi Argeş. Cei acuzaţi de nereguli în acest judeţ au fost trimişi în judecată. 

Scandalul permiselor eliberate fraudulos a ajuns şi la Cluj. Patru angajaţi ai Serviciului de Eliberări Permise Auto au fost ridicaţi în urma descinderilor făcute de ofiţerii DGA şi procurorii DNA la domiciliile a zece persoane suspectate că ar fi implicate în acest caz. Citeşte mai mult

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro