Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Dior reactivează chipul cuceritorului Alain Delon

Actorul francez Alain Delon, cu chipul cuceritorului de acum 43 de ani, devine noua imagine a celebrei casei Dior şi a campaniei de relansare a parfumului masculin Eau Sauvage.

Foto: NewsIn
Foto: NewsIn
Fotografia, făcută în 1966 de Jean-Marie Périer la Saint-Tropez, înfăţişează un bărbat de 31 de ani, de o frumuseţe tulburătoare, cu o expresia romantică şi seducătoare care, de altfel, l-a consacrat pe Delon.

Dior a ales acest instantaneu al actorului în plină glorie pentru că, tot în 1966, a fost lansată prima ediţie a parfumului. "Alain Delon este un mit viu, iar Eau Sauvage, un clasic al parfumurilor franceze. Această imagine nu a îmbătrânit şi ne va permite să ajungem atât la cei care şi-l amintesc pe Delon, cât şi clienţi mai tineri, care pot fi seduşi", au explicat reprezentanţii Dior.

Casa Dior îşi pune mari speranţe în ceea ce simbolizează Delon, mai ales că, pe piaţa de profil, are concurenţi serioşi în acest moment.

Creat în 1966 de Edmond Roudnitska, primul parfum masculin produs de Dior a făcut senzaţie, cu mai bine de 80 de milioane de flacoane vândute la lansare. Cu note date de iasomie şi coriandru, dar şi cu o vagă notă feminină, Eau Sauvage s-a adresat "tinereţei prin excelenţă", regăsită, pe rând, în imaginea fotbalistului Zinédine Zidane, a cântăreţului Johnny Hallyday şi, la patru decenii după, în chipul lui Alain Delon.
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro