Actual· 2 min citire

Descoperire surprinzătoare făcută de polițiști la un târg numismatic și filatelic din Brașov

Descoperire surprinzătoare făcută de polițiști la un târg numismatic și filatelic din Brașov

Descoperire surprinzătoare făcută de polițiști la un târg numismatic și filatelic din Brașov

Publicat24 feb. 2014, 14:20
SursăMediafax

Polițiștii au confiscat de la un târg numismatic și filatelic din Brașov 154 de monede vechi, unele datând din secolele II și I î.e.n., iar altele din perioada medievală, care ar proveni din situri arheologice și care erau comercializate ilegal la târg, la prețuri între 5 și 20 de lei.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, comisar-șef Liviu Naghi, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că polițiști de investigații criminale specializați în protejarea patrimoniului cultural național au organizat, sâmbătă, o acțiune la un târg filatelic și numismatic desfășurat la un centru expozițional din Brașov, în scopul combaterii infracțiunilor la regimul patrimoniului cultural național mobil.

"În urma controalelor făcute de polițiști la cele 125 de persoane participante la târg au fost identificate șapte persoane cu vârste cuprinse între 35 și61 ani, din județele Bihor, Buzău, Caraș Severin, Sălaj și municipiul București, care comercializau ilegal 154 de monede antice și medievale care ar proveni din situri arheologice protejate de lege", a spus Naghi.

Polițiștii au stabilit că persoanele care comercializau monedele nu aveau documente legale de proveniență. Polițiștii au confiscat cele 154 de monede, care au fost predate reprezentanților Direcției Județene pentru Cultură Brașov și i-au amendat pe cei șapte comercianți cu suma de1.000 de lei fiecare.

"De asemenea, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii de infracțiuni la Legea 182/2000, privind protejarea patrimoniului național, în colaborare cu specialiști din cadrul Direcției Județene pentru Cultură Brașov", a mai spus reprezentantul Poliției Brașov.

Directorul general al Direcției Județene pentru Cultură Brașov, Gheorghe Mitran, a afirmat că, la prima vedere, monedele confiscate sunt "bunuri culturale numismatice din argint sau cupru datând atât din perioada medievală, secolele XV-XVI, din zona Transilvaniei, cât și din perioada bizantină, din antichitate, din secolele II, I î..e.n".

Monedele erau vândute la prețuri între 5 și 20 de lei, însă valoarea "de catalog" a acestora este mult mai mare.
Directorul Direcției Județene pentru Cultură Brașov a precizat că monedele au, în primul rând, o valoare istorică, artistică, culturală și documentară, iar ca valoare de catalog prețul unei monede de argint este de peste o sută de euro.

"Monedele urmează să fie expertizate de specialiști Muzeului Național de Istorie din București pentru identificarea tuturor caracteristicilor acestora, a perioadei și locului exact de unde provin și dacă sunt originale sau false, pentru că și pe vremea aceea s-au făcut falsuri, replici, inclusiv din materiale nobile, cum este argintul", a spus Mitran.

Dupe expertizare, colecția de monede confiscate va fi predată cu titlu de custodie Muzeului de Istorie din Brașov, până la clarificarea aspectului juridic. Apoi, după o perioadă de aproximativ un an, colecția va intra în proprietatea Muzeului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News