Silvia Starinieri, un tânăr tehnician de restaurare a folosit o cameră termografică și a trecut cu ea de-a lungul pereților din ipsos din Biserica Nașterii, locul de naștere al lui Iisus Hristos, iar ulterior a observat o formă interesantă.
Un înger a fost ascuns timp de secole, sub straturi de tencuială. Acum, însă, îngerul făcut din mozaic a fost descoperit și este în curs de restaurare, scrie Descoperă.
Starinieri și colegii săi au început să îndepărteze tencuiala cu migală, de unde a apărut o față radiantă, iluminată de sidef.
”Când echipa a văzut primele dale aurii ale unui nimb sclipitor a fost un moment foarte emoționant", povestește Starinieri.
Sub tencuială se ascundea un înger de 2,40 metri înălțime. Considerat pierdut timp de secole, îngerul a fost redescoperit acum și s-a reunit cu alți șase îngeri care veghează asupra pelerinilor în una dintre cele mai vechi biserici ale creștinismului.
După mulți ani de neglijare, la basilica veche de 1.700 de ani au început lucrări de renovare. Lipsa de întreținere a lăsat mozaicurile prețioase ale bisericii ascunse sub straturi de praf și funingine sau distruse de apa de ploaie, care s-a scurs de pe acoperișul neetanșat. Cu toate acestea, mozaicurile care au supraviețuit au apărut cu un luciu atât de puternic încât era dificil să se creadă că au fost create în urmă cu aproape 1.000 de ani.
"Pentru această operă, avem nevoie de cele mai pricepute mâini", spune Giammarco Piacenti, CEO al companiei de restaurare Piacenti.
Restaurarea mozaicului face parte din prima revizuire cunoscută a bisericii din 1479. Un oficial palestinian a avertizat în 2011 că biserica se confruntă cu un risc periculoas "de prăbușire a grinzilor", iar Națiunile Unite au declarat biserica un sit pe cale de dispariție al Patrimoniului Mondial în 2012.