Deputatul Pandele susţine că ANI a făcut interpretări greşite, pe baza unor documente neactualizate

Deputatul Pandele susţine că ANI a făcut interpretări greşite, pe baza unor documente neactualizate
Deputatul PD-L Sorin Pandele a declarat, miercuri, pentru NewsIn, că nu este administrator de firme, aşa cum susţine ANI şi că instituţia a stabilit că el este incompatibil făcând interpretări \"greşite\", pe baza unor documente neactualizate.
Pandele a precizat că nu mai deţine firma S.C. RO INTERMEDIA SERV S.R.L, din 2005, pentru că a făcut o cesiune de acţiuni, el fiind acţionar unic. Cealaltă firmă, S.C. DALIEMA XXI S.R.L, nu are activitate tot din 2005, aflându-se, momentan, în procedură de faliment, spune Pandele.
Deputatul PD-L a spus că aceste modificări ar trebui să fie operate de Registrul Comerţului. Mai mult, deputatul susţine că nu a trecut nimic despre firmele respective în declaraţia de interese întrucât nu mai are nimic de-a face cu acestea.
"Nu ştiu cum de m-au găsit cei de la ANI pe mine. Probabil n-au obiectul muncii. M-au găsit pe mine, marele incompatibil, marele corupt, cu nişte firme fără activitate", mai spune Sorin Pandele, susţinând că probabil cei de la ANI au găsit nişte documente care nu sunt la zi şi au făcut "nişte interpretări greşite".
Deputatul mai spune că nu a fost înştiinţat, oficial, de ANI, că este cercetat şi că a aflat acest lucru abia miercuri, din presă.
Totodată, Pandele a anunţat că va merge, joi, la ANI, pentru a discuta cu inspectorii de integritate.
ANI a constatat că deputatul PD-L Sorin Andi Pandele este incompatibil cu funcţia din Parlament deoarece este administrator a două firme, informează instituţia, printr-un comunicat remis, miercuri, agenţiei NewsIn.
Citeşte şi... Democrat-liberalul Sorin Pandele este incompatibil, potrivit ANI
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























