Ultimele Stiri· 1 min citire

Deputaţii elveţieni aprobă alocarea a aproape 250 de milioane de dolari României şi Bulgariei

Deputaţii elveţieni aprobă alocarea a aproape 250 de milioane de dolari României şi Bulgariei

Deputaţii elveţieni aprobă alocarea a aproape 250 de milioane de dolari României şi Bulgariei

Publicat7 sept. 2009, 18:02
Actualizat8 sept. 2009, 00:10
SursăNewsIn

Camera Inferioară a Parlamentul elveţian a aprobat o propunere guvernamentală de a acorda 243 de milioane de dolari României şi Bulgariei, pentru a reduce diferenţele sociale şi economice din interiorul UE, a anunţat ministrul elveţian de Externe, Micheline Calmy-Rey, relatează Swiss Info.

În cursul dezbaterii de luni, deputaţii au respins propunerile formulate de formaţiunea de extremă-dreapta Partidul Poporului Elveţian, de a refuza alocarea acestei sume pentru că Elveţia nu este membră UE.

Deputaţii au respins şi cererile Democraţilor Sociali (centru-stânga) şi Verzilor, care au pledat ca o parte din aceste fonduri să fie puse deoparte pentru a-i ajuta pe romii din Europa de Est.

Calmy-Rey a subliniat că decizia nu reprezintă numai o dovadă a solidarităţii cu această regiune, ci ajută şi la consolidarea relaţiilor economice şi politice. Ea a subliniat, însă, că ambele ţări trebuie să îşi sporească eforturile pentru reformarea sistemelor lor judiciare şi pentru a combate crima organizată.

Senatul urmează să se pronunţe ulterior asupra textului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri