Foto: prezentonline.ro
Marţi, la deschiderea dezbaterilor, premierul Mirek Topolanek, a cărui ţară deţine în prezent preşedinţia semestrială a UE, a cerut amânarea votului, pentru ca şi comisiile parlamentare ad-hoc să-şi prezinte concluziile despre tratat.

Topolanek şi-a luat angajamentul faţă de omologii săi europeni ca Cehia să ratifice documentul, precizând însă că lucrurile nu trebuie grăbite.

Deputaţii au hotărât cu 115 voturi pentru, 73 împotrivă şi 6 abţineri să urmeze sfatul premierului. Aceasta este a doua amânare, după cea din decembrie 2008.