Demnitarii au adunat tot mai mulţi bani în conturi, de la începutul crizei
De la începutul crizei, guvernanţii au adunat tot mai mulţi bani în conturi. Asta reiese din topul realizat de revista "Capital", care a strâns datele din declaraţiile de avere ale guvernanţilor. Mulţi şi-au rotunjit averea prin plasamaente profitabile şi depozite cu dobânzi avantajoase. Există, însă, şi excepţii. Unii demnitari şi-au scos o parte din economiile pe care le deţineau în bănci.
De la preluarea funcţiei, premierul Emil Boc a mai adăugat în conturile sale bancare echivalentul în lei a circa 4.000 de euro. Şi ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu şi-a majorat cu 10.000 de euro plasamentele bancare, în timp ce Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu şi-a rotunjit averea cu nici mai mult, nici mai puţin de 48.000 de euro.
Ion Bazac, ministrul Sănătăţii, a ajuns să deţină peste 800.000 de euro în diferite bănci. În ultimele luni, în conturile ministrului s-a adăugat o sumă de aproape 50.000 de euro.
În tabăra celor care au retras bani din conturi se numără ministrul Dezvoltării Vasile Blaga. El a scos din bănci 40.000 de euro, mai puţin de jumătate din cât a scos din conturi colegul său de guvern, Marian Sârbu, ministrul Muncii. Şi ministrul Justiţiei a avut nevoie de bani. Cătălin Predoiu şi-a subţiat conturile cu 70.000 de euro.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3473 RON 





Jandarmii au deszapezit la Buzau
Ungureanu il poceste pe Nazare
Deszapezire in Bucuresti
Pe trotuarele din Bucuresti nu se poate circula
Misiuni de salvare cu elicopterele MAI
NO COMMENT - prizonierii zapezii








Feedback

