Daniela Popa: Candidatul pentru europarlamentare al PC este Sabin Cutaş

Daniela Popa: Candidatul pentru europarlamentare al PC este Sabin Cutaş
Sabin Cutaş este nominalizarea surpriză a Partidului Conservator pentru alegerile europarlamentare. Preşedintele PC Daniela Popa a anunţat, la Realitatea FM, că Sabin Cutaş va fi înscris pe locul al 8-lea pe listele social-democrate.
"Sabin Cutaş a fost senator în mandatul 2004-2008, a ocupat şi o funcţie în conducerea Senatului şi consider că va reprezenta, cu cinste, nu numai Partidul Conservator, ci şi România, la Parlamentul European", a spus preşedintele conservatorilor.
"Nu este un membru împrumutat, de conjunctură, pus pe listă doar pentru a merge la Parlamentul European", a asigurat Daniela Popa.
Iniţial, pe listele PSD s-a vorbit de candidatura fostului ministru Codruţ Şereş însă, din cauza trimiterii sale în judecată, social-democraţii nu i-au acceptat candidatura.
Cealaltă propunere venită din partea Partidului Conservator, Daniela Popa, nu a fost susţinută de preşedintele onorific al partidului, Dan Voiculescu.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























