Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Daniel Buda, PD-L: Geoană trebuie să demisioneze de urgenţă şi din funcţia de preşedinte al Senatului

Preşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, democrat-liberalul Daniel Buda, a declarat, pentru NewsIn, că Mircea Geoană a uitat "din greşeală" să-şi anunţe şi demisia din funcţia de preşedinte al Senatului în comunicatul în care informează opinia publică asupra retragerii sale din CSAT.

FOTO: wikipedia.org
FOTO: wikipedia.org
"Nu ştiu dacă şi-a concediat consilierii pe probleme juridice, dar îl informez că, prin această decizie, domnul Geoană trebuie să demisioneze de urgenţă şi din funcţia de preşedinte al Senatului deoarece această funcţie de vicepreşedinte al CSAT nu i-a fost dată lui Mircea Geoană, ci preşedintelui Senatului", a precizat Daniel Buda, referindu-se la anunţul preşedintelui social-democrat Mircea Geoană, care a decis să se retragă din CSAT.

Buda a arătat că nu se poate disocia funcţia de preşedinte al Senatului de cea de membru al CSAT, astfel că Mircea Geoană ar putea fi considerat demisionat de drept şi din funcţia de preşedinte al Senatului, odată cu retragerea din CSAT.

Referindu-se la faptul că Geoană a ales ziua alegerilor europarlamentare pentru a face anunţul, Buda a spus că preşedintele PSD "este un speculant al momentului". "A încercat să speculeze electoral acest moment politic făcând anunţul astăzi", a comentat Buda.

Preşedintele PSD Mircea Geoană a anunţat, printr-un comunicat de presă, că se retrage din Consiliul Suprem de Apărare a Ţării începând de duminică, pentru că nu acceptă ca Armata să fie folosită de preşedintele Băsescu în scopuri electorale.
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro