Dan Șova, audiat la DNA, în dosarul Turceni-Rovinari

Dan Șova, audiat la DNA, în dosarul Turceni-Rovinari
Fostul ministru al Transporturilor Dan Șova a fost audiat, miercuri, de procurorii DNA, în dosarul Turceni-Rovinari.
Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că fostul ministru al Transporturilor Dan Șova a fost citat să se prezinte la Direcție Națională Anticorupție, pentru a da declarații în dosar.
Dan Șova este urmărit penal pentru trei fapte de complicitate la abuz în serviciu, cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, după ce în perioada 2007-2008 firma "Șova și Asociații" a încheiat trei contracte de asistență juridică cu complexurile Turceni și Rovinari, în urma cărora acestea ar fi fost prejudiciate cu aproape 3,5 milioane de lei.
Potrivit procurorilor DNA, în perioada ianuarie - 13 februarie 2008, Dan Șova, cu știință, în contextul litigiului dintre Complexul Energetic Turceni (CET) și ICM - SC pentru Închiderea-Conservarea Minelor SA, a insistat pe lângă Dumitru Cristea, la data faptelor director general și ordonator de credite al CET, să încheie un contract distinct de asistență juridică cu privire la respectivul litigiu.
În acest fel, Șova ar fi contribuit la decizia lui Cristea de a încheia nelegal, la 13 februarie 2008, contractul de asistență juridică între CET și SCA "Șova și Asociații". De asemenea, ar fi conceput termenii și condițiile contractului și l-a semnat din partea SCA "Șova și Asociații", obținând un folos necuvenit pentru societate de 1.242.018 lei (inclusiv onorariul de succes), susțin procurorii anticorupție.
Într-un alt caz, în perioada 2 octombrie - 1 noiembrie 2007, cu știință, în contextul litigiului dintre CET și Electrica, Dan Șova ar fi insistat pe lângă Cristea să încheie un contract distinct de asistență juridică cu privire la respectivul litigiu, "contribuind astfel la decizia acestuia de a încheia nelegal un act adițional la contractul de asistență juridică". Și în acest caz, Șova ar fi conceput termenii și condițiile actului adițional, l-a semnat din partea SCA "Șova și Asociații", obținând un folos necuvenit pentru societate de 1.142.400 lei (inclusiv onorariul de succes), au mai arătat procurorii.
Totodată, în perioada ianuarie - 14 februarie 2008, Dan Șova, cu știință, în contextul unui alt litigiu, dintre Complexul Energetic Rovinari (CER) și ICM - SC pentru Închiderea-Conservarea Minelor SA, ar fi insistat pe lângă directorul general al CER, să încheie un contract de asistență juridică cu privire la respectivul litigiu.
Astfel, Șova ar fi contribuind la decizia directorului de a încheia nelegal contractul de asistență juridică, la 14 februarie 2008, între Complexul Energetic Rovinari și SCA "Șova și Asociații", ar fi conceput termenii și contractului, semnându-l din partea societății pe care o reprezenta. În urma acestui contract, societatea de avocați a obținut suma de 1.071.336,80 lei (inclusiv onorariul de succes), au mai arătat procurorii.
Potrivit DNA, suma totală reprezentând folos necuvenit în favoarea SCA "Șova și Asociații", ca urmare a contractelor de asistență juridică încheiate cu complexurile energetice Turceni și Rovinari este estimată la valoarea de 3.455.754 de lei.
În același dosar sunt urmăriți penal Dan Laurențiu Ciurel, director de Investiții la Complexul Energetic Rovinari la data faptelor, și fostul director general al Complexului Energetic Turceni Dumitru Cristea, pentru abuz în serviciu.
Dan Șova este cercetat de Direcția Națională Anticorupție și în dosarul desprins din cel al retrocedării ilegale de păduri, alături de fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























