Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Dan Petrescu: Niciodată, de când sunt la echipă, nu am jucat aşa de bine

Antrenorul echipei Unirea Urziceni, Dan Petrescu, a declarat, vineri, după meciul cu Pandurii Tg. Jiu, scor 2-0, că formaţia sa a practicat unul dintre cele mai bune jocuri, iar succesul este pe deplin meritat.

Foto: NewsIn
Foto: NewsIn

"Sunt foarte mulţumit, ţinând cont că este prima victorie după trei meciuri. A fost un succes mai mult decât meritat. Cred că nu am încheiat însă un pact cu norocul, pentru că am ratat destul de mult. Dacă nu băteam în acest joc, îmi pierdeam speranţa pentru retur. Niciodată, de când sunt eu la Urziceni, nu am jucat aşa de bine. La pauză, le-am spus băieţilor că vom bate cu 2-0", a spus Dan Petrescu.

De cealalată parte, tehnicianul formaţiei Pandurii Tg. Jiu, Sorin Cârţu, a spus că victoria Unirii a fost meritată, mai ales că jucătorii săi au comis destule erori: "Nu am multe de spus, a fost o victorie meritată a gazdelor. Au fost superiori în multe momente ale jocului, cu toate că am pus şi noi ceva probleme. La greşelile pe care le-am făcut, nu se putea spera la mai mult. M-au mulţumit Raskovic şi Tremonti, şi cred că dacă erau ajutaţi mai mult din linia de mijloc, aveam mai multe şanse".

Preşedintele ialomiţenilor, Mihai Stoica, a spus că victoria este foarte bine venită, mai ales că în ultimele etape echipa se îndepărtase de primul loc, care era ocupat de Dinamo. De asemenea, Stoica a mai precizat că a prevăzut un gol al lui Raul Rusescu, pentru că jucătorul "s-a tuns şi a devenit mai aerodinamic".

Oficialul Unirii Urziceni a fost completat de autorul golului secund, Dacian Varga, care a spus: "Sunt bucuros că am câştigat şi sper să o ţinem tot aşa. Mă bucur şi pentru golul meu, dar important e să câştige echipa. M-am bucurat pentru gol şi am cântat în vestiar".

Echipa antrenată de Dan Petrescu, Unirea Urziceni, a trecut, vineri, pe teren propriu, de Pandurii Tg. Jiu, scor 2-0, într-un meci din etapa a 20-a a Ligii I. În urma acestui rezultat, Unirea Urziceni a trecut pe primul loc în clasamentul provizoriu al Ligii I, cu 39 de puncte, la egalitate cu Dinamo, în timp ce Pandurii Tg. Jiu a rămas pe poziţia a 14-a, cu 21 de puncte, la doar două puncte distanţă de primul loc retrogradabil, ocupat de Poli Iaşi.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro