Dan Nica, la finalul întâlnirii Coaliţiei: Am cerut reprezentanţilor PSD şi PD-L să fie reţinuţi în declaraţii
Vicepremierul, Dan Nica, a declarat la finalul şedinţei coaliţiei de luni că s-a cerut reprezentanţilor PSD şi PD-L să fie reţinuţi în declaraţii şi să aibă "unui dialog instituţional foarte responsabil". Nica a refuzat să spună dacă au fost oferite explicaţii partenerilor de guvernare după calificativele date acestor de către unii lideri PSD la întâlnirea de la Turnu-Severin.
Nica: Am decis să avem un dialog responsabil şi să cerem tuturor membrilor celor două partide să dea dovadă de reţinere
Dan Nica a anunţat că la întâlnirea de luni s-a vorbit despre asumarea răspunderii Guvernului pe Coduri şi finalizarea proiectului de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe pe timpul vacanţei parlamentare, dar şi despre moţiunile care se dezbat luni şi marţi în Parlament.
Despre întâlnirea Băsescu-Geoană-Boc cerută de Ion Iliescu, Dan Nica a anunţat că se va discuta după întoarcerea lui Mircea Geoană din China.
Nica a subliniat că discuţiile de la Turnu-Sevrin de săptămâna trecută au avut un caracter privat şi a spus că PSD nu a fost certat cu PD-L. Conclzia vicepremierului a fost: "Vom discuta pentru ca toate eforturile să se canalizeze astfel încât să arătăm că avem un guvern responsabil, puternic în contextul crizei".
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 







Victimele exploziei de la Sighetu Marmaţiei,...
Maramure: Expolozie in club la Sighetu Marmatiei
FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie








Feedback

