Dan Nica: 1225 de posturi nu vor mai fi ocupate. Vom comasa mai multe agenţii care au domeniu de activitate asemănător
Ministrul de interne, Dan Nica, a declarat că un număr de 1225 de posturi nu vor mai fi ocupate, iar numărul directorilor va fi redus, probabil, la jumătatea. Nica a anunţat şi comasarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici cu Institutul Naţional de Administraţie.
Dan Nica: Vom comasa agenţiile care au domeniu de activitate asemănător
Nica a menţionat că este vorba despre 1225 de posturi care nu vor mai fi ocupate, ele practic dispărând.
"Vor exista reduceri ale funcţiilor de conducere, vor fi mai puţini directori şi directori adjuncţi, este inevitabil. La nivel de servicii şi de birouri, vor exista reducerile corespunzătoare pentru că nu vor mai exista nici două direcţii de resurse umane", a afirmat Nica, precizând că este vorba despre 75 milioane de lei pe an ca economii.
Ministrul de interne a mai declarat că Agenţia Naţională Antidrog, Agenţia împotriva Traficului de Persoane şi Centrul de Cooperare Poliţienească au trecut la Inspectoratul General al Poliţiei.
De asemenea, Dan Nica a anunţat că Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici se comasează cu Institutul Naţional de Administraţie - "este partea de pregătire şi este bine să funcţioneze în cadrul ANFP, INA funcţionând la nivel de direcţie în cadrul acestei Agenţii", după cum a explicat ministrul.
În plus, Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanei se comasează cu Centrul Naţional de Administrarea Bazelor de Date pentru Evidenţa Persoanei şi vor funcţiona la nivel de direcţie în cadrul MAI, a mai precizat Nica.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Victimele exploziei de la Sighetu Marmaţiei,...
Maramure: Expolozie in club la Sighetu Marmatiei
FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie








Feedback

