Vânzările de mașini noi în Marea Britanie au crescut luna trecută la cel mai ridicat nivel din ultimii 14 ani, pe fondul evoluției foarte bune a economiei, al ofertelor financiare atractive pentru achiziționarea automobilelor și al prețului redus al petrolului, a anunțat luni Asociația Producătorilor și Comercianților de Automobile din Regatul Unit (SMMT), transmite Reuters.
Livrările au urcat în mai cu 2,5%, la 203.585 unități. Este cel mai ridicat nivel înregistrat în mai din 2002. În topul celor mai bine vândute modele se află Ford Fiesta, Volkswagen Golf, Ford Focus, Vauxhall Corsa și Nissan Qashqai.
Luna trecută, Dacia a vândut 2.137 vehicule pe piața britanică, în creștere cu 4,45% față de perioada similară din 2015, când a înmatriculat 2.046 unități.
"Vânzările de automobile noi în Marea Britanie au rămas la un nivel ridicat în mai dar creșterea lentă este o nouă dovadă a temerilor privind stabilitatea economică și politică'', a afirmat directorul general al SMMT, Mike Hawes.
Marea Britanie rămâne a doua mare piață auto din Uniunea Europeană, în urma Germaniei, dar înaintea Franței, Italiei și Spaniei.
Vânzările de mașini noi în Marea Britanie au crescut în primele cinci luni din acest an cu 4,1%, la 1.164.870 unități. În topul celor mai bine vândute modele se află Ford Fiesta, Vauxhall Corsa, Ford Focus, Volkswagen Golf și Nissan Qashqai.
În perioada ianuarie — mai 2016, Dacia a vândut pe piața britanică 11.488 vehicule, în scădere cu 3,42% față de perioada similară din 2015, când a înmatriculat 11.895 unități.
Jurnaliştii de la „Top Gear", fascinaţi de Dacia Sandero: „Este cea mai tare maşină din lume!"
Jurnaliştii de la „Top Gear” au realizat anul trecut un test drive cu Dacia Sandero în Norvegia şi s-au declarat fascinaţi de autoturismul fabricat la Mioveni.
„Top Gear" a testat Dacia Sandero în Norvegia, ajungând la o concluzie măgulitoare: „este cea mai tare maşină din lume".
„Cea mai tare maşină din lume este o Dacia Sandero albastru închis, cu jante de aliaj şi o aerodinamica modestă. O poţi cumpăra în versiunea de bază de la 5.995 lire sterline, fiind cea mai ieftină maşină din Marea Britanie.
Nu spunem asta pentru că este frumoasă sau manevrabilă precum un Lotus. O spunem pentru că este aici, acum. Un factor pentru aventură. Teoria mea este că cea mai tare maşină din lume este cea pe care o deţii", a scris autorul articolului din „Top Gear".