Ultimele Stiri· 2 min citire

Cursurile Colegiului "Matei Basarab" din București suspendate pentru o săptămână, din cauza gripei porcine

Cursurile Colegiului "Matei Basarab" din București suspendate pentru o săptămână, din cauza gripei porcine

Cursurile Colegiului "Matei Basarab" din București suspendate pentru o săptămână, din cauza gripei porcine

Publicat9 nov. 2009, 09:02
Actualizat10 nov. 2009, 00:48
SursăNewsIn

Cursurile Colegiului "Matei Basarab" au fost suspendate luni pentru șapte zile, după ce au fost diagnosticate patru cazuri de gripă porcină, dintre care trei la elevi de la clase diferite și unul la un cadru didactic, au declarat reprezentanți ai Inspectoratului Școlar București.

Dintre cele 457 de unități de învățământ din Capitală luni dimineața, doar Colegiul "Matei Basarab" și-a suspendat cursurile. Totodată, la intrarea în clase, toți copiii au fost dezinfectați și consultați, potrivit lui Marian Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului.

Decizia de se suspenda cursurile este una firească, a precizat Banu, pentru a preîntâmpina răspândirea virusului A/H1N1 în școli, fiind luată de Direcția de Învățământ în urma unei adrese scrise și conform Ordinului Ministerului Sănătății.

Numărul cazurilor de gripă porcină din România ajunsese, duminică seară,  la 907 după ce, duminică, în intervalul ora 12.00 - 18.00, au fost confirmate 25 de infecții cu virusul A/H1N1,potrivit ultimului bilanț al Ministerul Sănătății. Cele mai multe dintre cazurile depistate în cele șase ore sunt din București (14 cazuri), județele Iași (trei), Neamț și Bacău (două). În județele Constanța, Teleorman, Timiș și Tulcea a fost depistat câte un caz de infectare.
Din totalul pacienților, peste 360 se află sub tratament.

Luni au fost reluate cursurile la Liceul Agricol, Colegiul Național M. Sadoveanu și Grupul Școlar Economic de Turism (corp A și corp B) din Iași, la Școala Generală Filiași din Dolj și la Liceul Militar Câmpulung Moldovenesc din județul Suceava și la Colegiul Național Ferdinand I din Bacău și la școlile 147 și 153 din Capitală.

Primul caz de infectare cu virusul A/H1N1 din România a fost confirmat pe 23 mai, la o tânără întoarsă din SUA.

Campania națională de vaccinare împotriva gripei porcine va începe la 26 noiembrie. Primii vor fi vaccinați elevii, studenții și personalul medical. Pentru a putea vaccina și copiii între 6 luni și 6 ani, categorie de risc care nu va fi acoperită de vaccinul produs la Institutul "Cantacuzino", autoritățile vor cumpăra 500.000 de doze de vaccin din străinătate, de la producătorul GlaxoSmithKline.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri