Cupa României - Viorel Moldovan: "Obiectivul nostru este câştigarea trofeului"

Cupa României - Viorel Moldovan: "Obiectivul nostru este câştigarea trofeului"
Antrenorul lui FC Vaslui, Viorel Moldovan, a declarat, marţi, după calificarea echipei sale în semifinalele Cupei României, că obiectivul este câştigarea trofeului, deoarece acesta este drumul cel mai scurt spre participarea într-o cupă europeană.
"Sunt foarte mulţumit că ne-am calificat, nu contează scorul, important este că vom juca în semifinale. Obiectivul nostru este câştigarea Cupei, e drumul cel mai scurt spre cupele europene. În campionat, sunt multe echipe care se bat pentru acele locuri. Suntem în semifinale şi am încredere că vom merge mai departe. Nu am nicio preferinţă în semifinale, fiecare adversar este puternic. Trebuie să gestionăm foarte bine acest final de sezon, sper să nu am accidentaţi", a spus Moldovan.
Finanţatorul lui FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat că şi-ar dori să întâlnească în semifinale pe Dinamo, pentru a răzbuna eşecul drastic din campionat, scor 1-4: "Victoria noastră e foarte importantă, acum avem o posibilitate mult mai mare să prindem Cupa UEFA. Am întâlnit o echipă bună, însă bucuria noastră este de scurtă durată, deoarece ne aşteaptă alte meciuri grele în campionat. În ceea ce priveşte adversara din semifinale, mi-aş dori să fie Dinamo, să ne luăm revanşa după meciul din campionat".
Întrebat ce consecinţe vor avea arestările făcute de DNA în cazuri de corupţie în arbitraj, Porumboiu a replicat: "Degeaba faci curăţenie, dacă după ceva timp apar din nou buruienile".
Gruparea FC Vaslui a reuşit calificarea, în premieră, în semifinalele Cupei României după ce a dispus, marţi, în sferturi, de finalista ediţiei trecute, Unirea Urziceni, scor 2-0.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























