Cupa Davis a ajuns la faza sferturilor de finală
Cupa Davis a ajuns la faza sferturilor de finală
Astăzi se joacă primele meciuri ale sferturilor de finală din Cupa Davis. Cel mai interesant duel este întâlnirea din Carolina de Nord dintre Statele Unite şi Spania. Americanii se bazează la meciurile de simplu pe Andy Roddick şi James Blake în timp ce ibericii îi aruncă în luptă pe Tommy Robredo şi Fernando Verdasco.
Cea mai importantă competiţie inter-ţări din lume aduce 4 dueluri interesante. În Carolina de Nord, Statele Unite primesc vizita Spaniei, la Moscova, campioana en-titre Rusia dă piept cu Franţa, Germania joacă în deplasare în Belgia în timp ce Argentina întâlneşte la Goteborg, Suedia. În Statele Unite, Spania a făcut deplasarea fără vedeta sa, Rafael Nadal, accidentat la picior. În absenţa numărului 2 mondial, ibericii se bazează pe o evoluţie bună din partea lui Tommy Robredo, Fernando Verdasco şi Feliciano Lopez.
De partea cealaltă americanii merg pe mâna lui Andy Roddick şi James Blake la simplu, şi pe fraţii Bob şi Mike Bryan la dublu. Primele meciuri de azi sunt James Blake vs. Tommy Robredo şi Andy Roddick vs. Fernando Verdasco.
Citește și:
- 15:36 - Gabriela Ruse s-a calificat în sferturi la 's-Hertogenbosch după victoria în fața Elisei Mertens
- 15:23 - FRF a depus dosarul de candidatură pentru găzduirea la București a finalei UEFA Europa League în 2028 sau 2029
- 09:27 - Trump nu va fi prezent la primul meci găzduit de SUA la Cupa Mondială. Oficialul SUA care va conduce delegația americană
- 09:10 - Începe Cupa Mondială: Mexic - Africa de Sud, meciul de deschidere al turneului final din SUA, Canada și Mexic
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























