Cum se poate trece mai uşor peste criză

Cum se poate trece mai uşor peste criză
Efectele crizei economice sunt resimţite atât de mediul de afaceri, cât şi de oamenii obişnuiţi, care depind, într-un fel sau altul, de acesta. Există însă soluţii, care, odata identificate şi aplicate, pot diminua din efectele acestui fenomen.
De cele mai multe ori, acestea pot fi aplicate atât de oamenii de afaceri, cât şi de cei care îşi desfăşoară activitatea ca simpli angajaţi în diferite sectoare ale economiei. Dar ce trebuie să întreprinda, concret, cineva afectat de criza economică?
Pentru că totul pleacă de la bani, primul pas este analizarea antentă a cheltuielilor şi a investiţiilor realizate. În funcţie de rezultatele analizei, se trece la minimalizarea nevoilor de finanţare prin intermediul creditelor bancare, întrucât dobânzile mari şi devalorizarea leului produc găuri semnificative în bugetele personale sau în cele ale unei companii.
Citeşte mai departe despre metodele prin care se poate trece cu bine peste criza economică în Business Standard.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























