Cum să obţii un paşaport fals în Bulgaria

Cum să obţii un paşaport fals în Bulgaria
Tabloidul britanic The Sun şi-a propus să demonstreze cât de uşor poate obţine o persoană acte false în Bulgaria, ţară care aderă la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.
Un jurnalist de la The Sun a reuşit performanţa de a obţine un paşaport chiar pe numele ministrului britanic de interne, John Reid. Totul, contra unei sume modice de bani.
Reporterul de la cotidianul britanic The Sun a plătit 565 de lire pentru a obţine un paşaport bulgăresc. Acesta avea fotografia jurnalistului şi numele ministrului britanic de interne, de care falsificatorii nu auziseră.
Tabloidul foloseşte acest exemplu pentru a avertiza că infractorii şi delicvenţii ar putea pătrunde în Marea Britanie folosind paşapoarte obţinute în acelaşi mod. "Este contrafăcut pe computer. Ar păcăli aproape pe oricine, probabil inclusiv pe un poliţist. Dacă nu este examinat cu atenţie, şi de cele mai multe ori aşa se întâmplă, poate fi folosit pentru a intra în Marea Britanie. Odată intrat, îl poţi folosi ca act de identitate pentru a urca într-un avion, a-ţi deschide un cont la bancă, a obţine un card de credit sau o slujbă", a comentat un expert în falsificarea de documente.
Uşurinţa cu care se pot obţine acte de identitate false este cu atât mai alarmată cu cât guvernul de la Londra avertiza că rata infracţionalităţii va creşte după ce România şi Bulgaria vor adera la Uniunea Europeană şi cetăţenii lor vor călători fără vize.
"Documentele de călătorie bulgăreşti şi româneşti vor fi din ce în ce mai mult folosite în mod fraudulos", adăuga avertismentul.
Citește și:
- 10:42 - Opt morți pe autostrada M1, în Ungaria. Un camion a luat foc, apoi un microbuz cu numere moldovenești s-a izbit de un TIR
- 10:37 - Simpozion despre islamism și antisemitism: Departamentul de Stat dezbate în premieră amenințarea Kata'ib Hezbollah pe teritoriul american
- 09:39 - Moment istoric la Washington: Departamentul de Stat al SUA semnează un Memorandum de Înțelegere cu UFC. Marco Rubio: „Aceasta este definiția puterii diplomatice soft a Americii”
- 09:20 - Momente de tensiune în Londra: O fetiță agățată de pervazul unei clădiri a fost salvată în ultima secundă de un polițist și un trecător - VIDEO
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

























