Prețul laptelui crește de 4-5 ori de la poarta fermei până în frigiderul consumatorului din România, iar crescătorii de bovine afirmă că afacerea este din ce în ce mai puțin rentabilă și sunt amenințați cu închiderea, informează zf.ro.
Prețul mediu de achiziție al litrului de lapte la poarta fermei, de către procesator, a fost 1,18 lei pe litru în octombrie 2015, la care se adaugă costurile de procesare care variază între 0,3 lei și 1 leu, preț care include analize, costul de procesare, ambalajul, costuri care sunt mai mari la laptele fără lactoză sau la ambalaje „ultrasecurizate“, diferența fiind reprezentată de TVA și marja de venit a supermaketurilor, potrivit lui Dorin Cojocaru, președintele Asociației Patronale Române din Industria Laptelui. El mai afirmă că supermaketurile refacturează multe servicii către furnizor, cum ar fi servicii de marketing, manipulare, apariții în cataloage de promoții etc.
„...Deci dacă dumneavoastră găsiți laptele la raft cu 4 lei, 2 lei reprezintă TVA plus serviciile comerciantului, iar 2 lei se împart între fermier și comerciant“, a declarat pentru ZF Dorin Cojocaru, care explică că supermarketul pune la dispoziție spațiul, iar procesatorul plătește serviciul. „Nu poți să comentezi pentru că te delistează, dacă te delistează nu mai poți să vinzi marfa“, a adăugat el.