Culoarea roşie a trandafirilor este un avertisment

Culoarea roşie a trandafirilor este un avertisment
Naturaliştii au crezut întotdeauna că florile şi-au dezvoltat aspectul colorat pentru a atrage insectele, mamiferele şi păsările în vederea încurajării polenizării, dar se pare că acest concept este fals.
Biologii de la trei universităţi au publicat o lucrare care infirmă această teorie, susţinând că de exemplu, culoarea roşie avertizează ierbivorele că planta respectivă conţine cantităţi însemnate de cianuri.
Echipa de cercetători a studiat plante din vestul Australiei şi a descoperit că nevoia de protejare împotriva prădătorilor a fost un factor important în evoluţia lor. Experţii de la Universităţile Plymouth, Portsmouth şi Curtin au descoperit cantităţi ridicate de cianuri în plantele mari, roşii, cum ar fi trandafirii şi macii, substanţe folosite de plante pentru a descuraja ierbivorele. Practic, acest fapt dovedeşte că polenizarea realizată de păsări şi insecte s-a dezvoltat ca un răspuns la atacul ierbivorelor.
Dr. Mick Hanley, conducătorul studiului, a spus că ierbivorele învăţă să asocieze culoarea cu gustul amar sau chiar toxic produs de cianuri. "Se pare că plantele din vestul Australiei nu numai că au dezvoltat o apărare extraordinară împotriva prădătorilor, dar mai mult, lasă să se vadă clar această armă", a mai declarat Mick Hanley.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























