Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis, joi, repunerea în funcţiile de conducere a celor trei procurori doljeni revocaţi în cazul Gorbunov.
Cei
trei procurori din conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj,
sancţionaţi de Consiliul Superior al Magistraturii în cazul Gorbunov,
au câştigat săptămâna trecută la instanţa supremă, definitiv şi
irevocabil, procesele intentate CSM, ei urmând să fie repuşi în
funcţiile deţinute anterior sancţionărilor.
Astfel,
procurorul-şef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, Gheorghe
Stoian, adjuncta Tena Tulitu şi şeful Secţiei Judiciare, Ioana Sandu au
declarat recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) împotriva
sancţiunilor aplicate de CSM în cazul eliberării pe motive medicale a
lui Serghei Gorbunov. Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) a făcut
cereri de intervenţie în cele trei recursuri, care au fost admise.
"Admite
cererea de intervenţie accesorie formulată de AMR în favoarea
recurentei. (...) Obligă CSM să dispună reintegrarea recurentei în
funcţia de conducere deţinută anterior. Irevocabilă", se arată în
deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de pe 20 octombrie.
Preşedintele
AMR, Mona Pivniceru, consideră corectă decizia Înaltei Curţi de Casaţie
şi Justiţie. "Răspunderea este personală, dar pentru fapte personale,
nu ale altcuiva. În cazul Gorbunov a existat o presiune mediatică
extraordinară, au fost sacrificaţi judecători şi procurori care n-au
săvârşit nicio abatere disciplinară. Ce nu poţi dovedi, nu există", a
declarat, pentru NewsIn, Mona Pivniceru.
Asociaţia
Magistraţilor din România (AMR) a dezaprobat măsurile luate de
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) vizavi de cei trei procurori.
Astfel, AMR a cerut Înaltei Curţi să admită recursurile procurorilor pe
motiv că membrii CSM "au avut o opinie exprimată public asupra modului
de soluţionare a situaţiei celor trei procurori de la Parchetul de pe
lângă Tribunalul Dolj cu mult înaintea pronunţării hotărârilor date de
secţie şi plen". De asemenea, AMR a susţinut că se practică sistemul
"copy paste" în redactarea hotărârilor Consiliului, având în vedere
similaritatea multor texte ce apar în hotărârile atacate, deşi cazurile
celor trei procurori sunt diferite.
Toţi magistraţii sancţionaţi în cazul Gorbunov au declarat recursuri la instanţa supremă împotriva hotărârilor plenului CSM.
Astfel,
Marius Vlădoianu a declarat, de asemenea, recurs împotriva hotărârii
prin care a fost supendat din funcţia de procuror la parchetul de pe
lângă Tribunalul Dolj, care se va relua pe 26 noiembrie.
Dumitru
Stanciu a atacat cu recurs hotărârea plenului Consiliului Superior al
Magistraturii (CSM) din 30 aprilie, prin care i s-a respins contestaţia
privind revocarea din funcţia de vicepreşedinte al Tribunalului Dolj.
El susţine în recursul judecat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
(ÎCCJ) că echipa managerială din care a făcut parte şi-a îndeplinit
atribuţiile pe 2008 dar, "drept mulţumire, am fost destituit din
funcţie de către CSM, imaginea activităţii noastre fiind grav afectată
de publicitatea gratuită din presă". Procesul se va relua pe 3
decembrie.
Şi
preşedintele Tribunalului Braşov, Aurelia Munteanu, a făcut recurs
împotriva hotărârii plenului CSM din 30 aprilie, prin care i s-a
respins contestaţia privind revocarea din funcţia de conducere. CSM a
constatat lipsa unei pregătiri profesionale a personalului auxiliar de
specialitate şi lipsa controalelor la compartimentul executări penale.
În acţiunea aflată pe rolul ÎCCJ, Munteanu susţine că revocarea din
funcţia de conducere s-a făcut fără verificarea întregii activităţi,
iar controlul inspecţiei judiciare din cadrul CSM s-ar fi făcut
"superficial". Recursul se reia pe 17 noiembrie.
Constantin
Diaconu a atacat cu recurs hotărârea plenului CSM din 30 aprilie, prin
care a contestat revocarea din funcţia de preşedinte al Tribunalului
Dolj. "Este evidentă pronunţarea emoţională a hotărârii sub presiunea
mijloacelor mass-media", a susţinut judecătorul în recursul înaintat
curţii supreme, care se va relua pe 25 noiembrie.
Procurorul-şef
al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, Gheorghe Stoian, adjuncta
Tena Tulitu şi şeful Secţiei Judiciare, Ioana Sandu, au fost revocaţi,
pe 5 februarie, prin decizia Secţiei pentru procurori a CSM. Tot
atunci, au fost revocaţi preşedintele Tribunalului Braşov, Aurelia
Munteanu, şi preşedintele Secţiei penale, Dan Iulian Năstase. Ulterior,
pe 11 februarie, Secţia pentru judecători a CSM a decis revocarea
preşedintelui Tribunalului Dolj, Constantin Diaconu, şi a
vicepreşedintelui Dumitru Stanciu, ca urmare a deficienţelor din cazul
Serghei Gorbunov.
Tribunalul
Dolj a fost instanţa care a decis eliberarea pe motive medicale a lui
Gorbunov, iar Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj nu a atacat această
decizie. Tribunalul Braşov a fost instanţa de executare în cazul
Serghei Gorbunov şi a decis condamnarea la 15 ani de închisoare a
acestuia. Serghei Gorbunov se numără printre suspecţii unei crime din
Braşov. Două persoane au fost împuşcate şi o alta, rănită, pe 29
ianuarie, în faţa unei case de schimb valutar din Braşov.