Foto: NewsIn
Astfel, conform CSM, se impune completarea textului în sensul "prevederii  stării de incompatibilitate a judecătorilor pentru situaţiile de identitate de chestiune litigioasă, chiar dacă formal sau aparent nu ar exista identitate de părţi".

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a adus la cunoştinţă CSM că se impune perfecţionarea cadrului procesual civil, prin completarea cazurilor de incompatibilitate şi revizuire, se mai arată în comunicat.

În acest sens, parchetul a prezentat o speţă aflată pe rolul instanţelor de pe raza Curţii de Apel Târgu Mureş, "când în aceeaşi cauză au fost date soluţii diferite, prin hotărâri rămase irevocabile".

Cele două propuneri legislative, privind incompatibilitatea şi revizuirea, vor fi transmise Parlamentului, având în vedere că proiectului noului Cod de Procedură Civilă se află în procedura parlamentară.