Criza reduce producţia de cozonaci pentru Paşte cu 10%

Criza reduce producţia de cozonaci pentru Paşte cu 10%
Circa 7 milioane de cozonaci sunt produşi în acest an pentru perioada Paştelui, în scădere cu circa 10% faţă de anul 2008, din cauza diminuării puterii de cumpărare, a declarat preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit şi Panificaţie (ROMPAN), Aurel Popescu.
"Noi am făcut o estimare şi cu tot cu patiserii şi cofetării se produc,
pentru perioada din acest an a Paştelui, circa şapte milioane de
cozonaci. Această cifră reprezintă o scădere cu circa 800.000 de bucăţi
comparativ cu Paştele din 2008, ca urmare a micşorării cererii de
cozonaci" a explicat Popescu.
Potrivit preşedintelui
ROMPAN, preţurile cozonacilor vor varia în această perioadă, în funcţie
de gramaj şi de compoziţie, între 4 lei şi 20 de lei. Astfel, în
perioada Paştelui se vor vinde cozonaci în valoare totală de 30 de
milioane de euro.
"Chiar dacă va exista o ofertă variată, producându-se şi cozonaci în
formă de iepuraşi, românii vor consuma în continuare cozonacii
tradiţionali, cu nucă şi stafide", a mai spus preşedintele Patronatului
Român din Industria de Morărit şi Panificaţie.
În plus, Popescu a menţionat că, în 2009, la export sunt vândute circa
180.000 de bucăţi, în scădere cu circa 50% faţă de anul trecut, în
principal în ţările unde sunt români, precum Italia, dar şi în alte
ţări, precum Canada. Alături de cozonacii tradiţionali româneşti,
consumatorul mai are la dispoziţie şi 500.000 de cozonaci aduşi din
import, în special din Italia.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























