Medicii care urmăresc evoluţia stării de sănătate a soţilor Minculescu
consideră că, dacă totul decurge normal, soţia artistului va putea fi
externată din spital în maxim una-două săptămâni. În ceea ce-l priveşte
pe Cristian Minculescu, nu se pot pronunţa până când nu se va termina
şi ultima intervenţie planificată.
Operaţia Rodicăi Minculescu
a durat cinci ore, iar cea a lui Cristian Minculescu, cinci ore şi
jumătate. Greutatea ficatului extirpat a fost de 20 de kilograme, iar bucata
prelevată de la soţie a cântărit 700 de grame.
Potrivit medicilor, grefa transplantată a început deja să funcţioneze normal.
Marţi, la clinica universitară din oraşul german Regensburg, lângă
Munchen, solistului trupei Iris, Cristi Minculescu, i-a fost
transplantată o parte din ficatul soţiei sale. Din echipa de medici a
făcut parte şi Dorel Săndesc, medicul timişorean care l-a consultat
periodic pe Minculescu şi este prieten cu acesta.
Cristian Minculescu va mai suferi alte două intervenţii chirurgicale în următoarele zile
Medicii de la clinica din Regensburg au anunţat miercuri, în jurul orei 19.00, că din cauza diferenţei de dimensiune între grefa de la soţie şi ficatul extirpat, Cristian Minculescu va mai suferi alte două intervenţii chirurgicale, care vor fi efectuate în următoarele zile.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M