Candidatura lui Crin Antonescu la președinție a fost validată, sâmbătă, în cadrul Delegației Permanente a PNL, de la Brașov.
Ludovic Orban, prim-vicepreședinte al PNL, a anunțat, sâmbătă, că Antonescu a primit votul de încredere al partidului. Cu 175 de voturi pentru și trei împotrivă, Crin Antonescu a fost ales candidat al PNL în cursa pentru alegerile prezidențiale.
"Practic, începând de azi, Crin Antonescu este candidatul oficial al PNL la funcția de președinte al României", a punctat prim-vicepreședintele PNL.
Delegația Permanentă, forul statutar care desemnează candidatul partidului la președinție, a fost programată să se reunească, sâmbătă dimineață, începând cu ora 10.00. Președintele partidului, Crin Antonescu, a fost absent de la ședința conducerii, în cea mai mare parte a timpului, el venind abia în jurul orei 12.00, când s-a votat desemnarea sa drept candidat la președinție.
"Nu a întârziat, a venit exact la momentul potrivit, la care era așteptat", a fost explicația lui Ludovic Orban.
De la Delegația Permanentă au lipsit și foștii președinți Călin Popescu Tăriceanu, Radu Câmpeanu și Mircea Ionescu Quintus. Orban a explicat că cele trei absențe reprezintă doar o conicidență, Tăriceanu fiind prezent, sâmbătă, la o emisiune a televiziunii publice, Câmpeanu fiind plecat din țară, iar Quintus aflându-se într-o stare mai proastă a sănătății.
Totodată, Orban și-a exprimat convingerea că toți foștii președinți ai PNL vor avea o contribuție importantă în a-l ajuta pe Antonescu să ajungă șef al statului. "Stolojan contribuie involuntar", a comentat Orban.
"Începând de azi, îmi e din ce în ce mai indiferent ce face Traian Băsescu. Misiunea mea, începând de azi, este de a susține candidatura lui Antonescu", a fost singurul comentariu al lui Orban cu privire la participarea președintelui Traian Băsescu la lansarea eurocandidaților PD-L.