Crin Antonescu: România are nevoie de un guvern de specialişti
Crin Antonescu, candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, şi-a reafirmat susţinerea pentru propunerea lui Klaus Johannis ca premier. Liderul PNL a afirmat că această propunere nu este împotriva preşedintelui sau a PD-L. Antonescu a ţinut să sublinieze că România nu are nevoie de o combinaţie politică, ci de un guvern de specialişti.
Antonescu: Johannis este o şansă poate istorică pentru România şi este păcat să o ratăm
"În toate încercările de a construi un guvern pentru România, eu şi colegii din PNL am plecat de la ceea ce înseamnă interesul naţional, nu de la un interes personal sau de partid", a precizat preşedintele PNL la finalul consultărilor de la Cotroceni.
Acesta a ţinut să sublinieze că îl interesează o singură funcţie în stat, aceea de preşedinte: "Legat de calcule electorale, vreau să spun că vizez funcţia de preşedinte al României pe care sper să o obţin în urma alegerilor prezidenţiale care urmează să se desfăşoare. Nu mă interesează funcţia de prim-ministru, fiindcă am o propunere de premier în persoana lui Klaus Johannis, nici funcţia de preşedinte al Senatului care este ocupată de Mircea Geoană. Mă interesează preşedinţia României".
Liderul liberal a afirmat încă o dată că îl susţine pe primarul Sibiului, Klaus Johannis, pentru funcţia de premier: "Am reiterat poziţia noastră fermă de a-l desema pe Klaus Johannis, pentru că şi-a demonstrat competenţa, pentru că este un independent, pentru că este susţinut de o majoritate parlamentară solidă. Johannis este o şansă poate istorică pentru România şi este păcat să o ratăm. Am explicat preşedintelui că această propunere nu este împotriva sa sau al PD-L. I-am explicat că s-a verificat majoritatea parlamentară la votul de neîncredere dat Guvernului Croitoru şi prin declaraţia politică votată de parlamentari", a mai spus Antonescu care a subliniat că nu doreşte un guvern politic, ci unul susţinut de specialişti susţinuţi de partide.
"Din punctul de vedere al duratei am convenit că Guvernul Johannis poate dura cel puţin până la 1 septembrie 2010. Din punctul meu de vedere, în cazul în care voi deveni preşedinte, Klaus Johannis este o opţiune fermă de premier", a afirmat Antonescu care a menţionat că "preşedintele ne-a spus că se mai gândeşte şi că mai discutăm. Nu de un guvern sau de o combinaţie politică are nevoie România, ci de un guvern de specialişti condus de un independent".
Crin Antonescu a respins posibilitatea de a accepta un premier de la PD-L dacă va ajunge preşedinte.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Automobilul cu soba cu lemne exista si circulă
Jurnal Realitatea Tv Cluj 16.02.2012 ora 20.15
Surprins în timp ce se uita în decolteul...
Clujul in Realitate 16.02.2012
Pasari moarte au fost gasite la Constanta
Pasari moarte la Constanta








Feedback

