Foto: freedesktopwallpapers4u.com
Ministerul Agriculturii a întreprins demersurile necesare şi pentru achitarea în totalitate a plăţilor naţionale directe complementare la speciile ovine - caprine. De asemenea, Ministerul Agriculturii menţionează că au fost asigurate sursele necesare efectuării plăţilor reprezentând plăţi compensatorii acordate fermierilor din zonele cu handicap natural din zonele montane, în valoare de aproape 150 de milioane de lei.
Astfel, în zilele următoare, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru

Pentru anul 2008, ca formă de sprijin financiar pentru crescătorii de bovine, Ministerul Agriculturii a acordat o susţinere financiară de aproape 500 de lei pe cap de animal.

Federaţia Agrostar şi Sindicatul Naţional al Crescătorilor de Ovine şi Caprine din România au anunţat recent că vor picheta Ministerul Agriculturii dacă nu le sunt plătite subvenţiilor restante pe cap de animal din 2008.

Potrivit acestora, plăţile nu au fost efectuate, în ciuda faptului că Ministerul Agriculturii şi-a luat angajamentul acestor plăţi printr-un protocol semnat în luna noiembrie 2008.