În Indonezia, ţara cu cei mai mulţi musulmani, credincioşii au ignorat ameninţările teroriste, aglomerând bisericile păzite de armată.
În Afghanistan soldaţii de la o bază militară din Kabul s-au deghizat în Moşi Crăciuni şi în elfi.
În Sri Lanka Crăciunul a fost sărbătorit însă fără prăjituri anul acesta. Preţul ouălor şi al untului a crescut de şase ori în acest an din cauza războiului civil, care a determinat creşterea inflaţiei.
În China, autorităţile au încercat să oprească manifestaţiile creştine de orice fel, considerând că asemenea sărbători importate din alte culturi ar putea să aibă influenţe negative asupra tradiţiilor proprii.
În Australia oamenii au dansat în ploaia de vară ce a venit să stingă un incediu ce izbucnise din cauza secetei. Astfel 800 de pompieri ce au luptat cu flăcările timp de trei săptămâni au putut să îşi petreacă Crăciunul acasă.
La Betleem, în ciuda numărului redus de pelerini străini din cauza conflictului pelestino-israelean, atmosfera de Crăciun a fost înălţătoare pentru cei prezenţi.
Europenii, cu gândul la războiul din Somalia şi la alte conflicte, au sărbătorit Crăciunul purtând în suflet speranţa păcii pentru întreaga lume.
Astfel, Papa Benedict XVI a făcut apel la oprirea războiului din Orientul Mijlociu şi la rezolvarea lungului conflict ditre Israel şi Palestina prin dialog deschis şi dorinţă de cooperare.
Soldaţii amreicani din Kosovo au sărbătorit Crăciunul împărţind jucării copiilor de acolo.
Şi regina Elisabeta a-II-a, în discursul său de Crăciun a îndemnat întreaga lume la toleranţă religioasă dar şi la respect reciproc între cei tineri şi cei bătrâni, într-o lume aflată într-o schimbare continuă.
Ţi-a plăcut articolul? Crăciun diferit, în diferite colţuri ale lumii
Marti, 00 0000 00:00
| Vot: |
0
|
Pe aceeasi tema
- Moş Crăciun face windsurfing
Marti, 26 Decembrie 2006 16:39
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Statele Unite au scos Coreea de Nord de pe lista neagră
Sambata, 11 Octombrie 2008 21:24Statele Unite au scos Coreea de Nord de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul. Decizia a fost luată în urma acordului celor şase state implicate în negocierile referitoare la programul nuclear nord-coreean.
John McCain i-a luat apărarea rivalului său la un miting electoral
Sambata, 11 Octombrie 2008 18:55Candidatul republican la alegerile prezidenţiale din Statele Unite, John McCain, a fost huiduit de propriii susţinători, după ce a sărit în ajutorul contracandidatului său, Barrack Obama, în timpul unui miting electoral.
Poliţia turcă a arestat la Istanbul o femeie care avea asupra sa zece kilograme de explozibil
Astazi, ora 00:37Poliţia turcă a arestat sâmbătă la Istanbul o tânără care avea asupra sa o geantă plină cu explozibili şi care ar fi membră PKK, a informat televiziunea NTV.
Cele mai CITITE din Externe
- Alertă nucleară de gradul 1: scurgere de material radioactiv la o uzină din Franţa (1829)
- Liderul extremist austriac Joerg Haider a murit într-un accident rutier (840)
- Criza financiară aduce Marea Britanie şi Islanda în pragul unui conflict diplomatic (786)
- Polonezii din Islanda încep să se întoarcă în ţară, din cauza crizei economice (471)
- Fratele lui Slobodan Miloşevici denunţă acordarea premiului Nobel pentru Pace lui Ahtisaari (401)
Cele mai VOTATE din Externe
Cele mai COMENTATE din Externe
- Liderul extremist austriac Joerg Haider a murit într-un accident rutier (22)
- Alertă nucleară de gradul 1: scurgere de material radioactiv la o uzină din Franţa (6)
- Două mărci de bomboane şi biscuiţi cu melamină au fost descoperite în Franţa (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Victor Piţurcă: Sunt mâhnit, primul gol a fost de curtea şcolii
Astazi, ora 00:21Selecţionerul României, Victor Piţurcă, era dezamăgit la finalul partidei cu Franţa, după ce tricolorii au fost egalaţi uşor, deşi în minutul 17 conduceau cu 2-0. Piţurcă crede însă că România mai are şanse reale la...
- C. P. Tăriceanu: Suntem campionii Europei. Toate ţările se uită cu invidie la România
- Adriean Videanu: Guvernul este iresponsabil. Cum comentaţi?
- Marko Bela: Copiii români din zonele unde trăiesc maghiari trebuie să înveţe ungureşte
- Preşedintele ANRE, Olosz Gergely, este cel mai bogat angajat al Agenţiei. Vezi aici, ÎN EXCLUSIVITATE, declaraţiile de avere ale directorilor de la ANRE
- Zeci de telespectatori Realitatea TV au sărit în ajutorul bătrânei cu o pensie de trei lei
- G7 a elaborat un plan de acţiune în cinci puncte pentru a face faţă crizei financiare mondiale
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Aeroportul Băneasa se va redeschide luni dimineaţă
- La 3 luni de la inundaţii, podul de la Marginea nu a fost refăcut
- Trei case şi mai multe anexe din comuna argeşeană Domneşti au ars
- Sute de bucureşteni au cântat sâmbătă seară împreună cu Toto Cutugno
- O elevă din Grădinari a căzut de pe puntea ce traversează Crişul Negru
- Goian: Am întâlnit o echipă puternică, dacă intram cu 2-0 la pauză cred că nu ne mai puteau egala
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 21 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 12.10 | 13.10 |
| Timişoara | 23 °C | 21 °C |
| Arad | 22 °C | 20 °C |
| Bacău | 18 °C | 18 °C |
| Braşov | 17 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 20 °C | 21 °C |
| Constanţa | 16 °C | 22 °C |
| Europa | 12.10 | |
| Atena | 20 °C | |
| Londra | 18 °C | |
| Madrid | 24 °C | |
| Moscova | 11 °C | |
| Oslo | 14 °C | |
| Paris | 22 °C | |
| Roma | 23 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,769 RON |
| 1 USD | 2,7811 RON |
| 1 GBP | 4,7136 RON |
| 1 CHF | 2,4816 RON |
| 100 HUF | 1,4217 RON |
| 100 JPY | 2,8068 RON |
| 1 BGN | 1,927 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia









