Demisia lui Liviu Dragnea mă face să mă gândesc şi mai serios la o mică teorie a conspiraţiei. Să zicem că eşti ministru al Internelor de câteva zile, ai parte de un atac armat, la pachet cu un Gordunov supect de repede scos din pălărie, plus un furt de arme de la Ciorogârla, prilej cu care poliţia acţioneză cu vigilenţă, organizând nişte filtre sublime, dar suficient de televizate încât să le poată evita până şi Ray Charles. Cele două evenimente te blagoslovesc cu un început de mandat care, dacă ai fi fost producător tv la o televiziune de ştiri, te-ar fi cocoţat pe culmile neatinse ale ratingului.
Dar nu, tu eşti ministru, iar faptul că ai parte de o audienţă parcă made in China, în condiţiile în care nu eşti nici zâna surprizelor, nici Magda Ciumac şi nici extragerea Loto 6 din 49, te face să reconsideri aşa-zisa servire a patriei, să facă cine o vrea pe chelnerul naţional. Totuşi, resemnarea e o pastilă amară şi noduroasă. O ultimă încercare.
